Celine Dion a făcut istorie cu interpretarea ei de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, aceasta reprezentând și marea ei revenire, după problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii ani. În ciuda momentul unic pe care l-a creat, au apărut recent și momente la care nu s-ar fi așteptat nimeni. După ce inițial a părut iritată de situație, celebra artistă nu a putut face altceva decât să se conformeze, iar ulterior să râdă.
Mai exact, Celine Dion i-a cerut în engleză lui Siri să redea melodia ”Hymne à l’amour”, pe care cântăreața a interpretat-o magnific la Paris. Vedeta s-a distrat cu asistentul virtual care face parte din sistemele de operare Apple Inc., iOS, iPadOS.
Celine Dion și discuțiile cu asistentul virtual, Siri
Celine Dion a avut un moment amuzant cu asistentul virtual Siri. Artista i-a cerut asistentului virtual de două ori să găsească melodia ”Hymne à l’amour”, pe care a interpretat-o la Jocurile Olimpice de la Paris. Siri însă i-a răspuns că nu găsește decât „My Heart Will Go On”.
„Hey Siri, play Hymne à l’amour by Céline Dion?”, a întrebat legenda muzicii, iar Siri răspundea: „Nu găsesc piesa lui Céline Dion, dar aici este My Heart Will Go On”. A treia oară Celine Dion s-a gândit să-i vorbească cu accent parizian. Lui Siri i-a plăcut și problema a fost rezolvată. „A treia oară a fost cu noroc”, a spus vedeta care s-a distrat cu asistentul virtual.
„Am inima frântă să aflu de moartea prietenului meu, unicul geniu muzical, Quincy Jones”
Moartea legendarului producător muzical Quincy Jones i-a frânt inima lui Celine Dion. Jones, care s-a stins pe 3 noiembrie, la 91 de ani, a lucrat cu cele mai mari vedete ale lumii, printre care Michael Jackson și Frank Sinatra. Celine Dion a postat un omagiu sincer, pe contul său de socializare.
„Am inima frântă să aflu de moartea prietenului meu, unicul geniu muzical, Quincy Jones”, a fost mesajul artistei, care a postat și câteva fotografii cu ea și Jones. Cei doi au lucrat la două melodii celebre ale cântăreței, e vorba de ”I Knew I Loved You” din 2007, din filmul Once Upon a Time in America , și versiunea din 2010 a piesei ”We Are the World ”, în beneficiul victimelor cutremurului din Haiti.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook