După investigațiile de la finalul verii, cercetătorii sunt în stare de șoc. Ei au făcut descoperirea anului în gheața de la Polul Nord. Practic, au constatat că stratul de gheață este mai mare decât în 2012 și 2020. Dar anomaliile nu se opresc aici. De obicei, după vară, stratul de gheață e puternic subțiat din cauza căldurii.
Oamenii de știință care au ajuns la Polul Nord au constatat și că sunt prezente cantităţi neobişnuit de mari de zăpadă. Acestea acoperă gheaţa marină în Arctica, inclusiv acum, în cele mai călduroase luni, august şi septembrie, a afirmat vineri un cercetător, relatează dpa, potrivit Agerpres.
„Părea mai degrabă moartă”
Cu adevărat șocant a fost însă ce au găsit sub gheața de la Polul Nord, cercetătorii. Echipa a afirmat că nu a văzut aproape deloc alge de gheaţă. Acestea se formează de obicei pe partea inferioară a gheţii de mare. „Gheaţa părea mai degrabă moartă anul acesta”, a spus Antje Boetius. De obicei, sub gheaţa de mare se formează lanţuri lungi de alge de gheaţă, „un furnizor important de nutrienţi pentru întregul ecosistem”, a mai adăugat cercetătoarea.
Un fenomen rar
Fenomenul rar a fost remarcat de Marcel Nicolaus, un fizician în domeniul gheţii marine de la Institutul Alfred Wegener (AWI), Centrul Helmholtz pentru Cercetare Marină şi Polară, care a studiat regiunea. El a făcut parte dintr-o echipă de cercetare condusă de directorul AWI Antje Boetius care a petrecut două luni la Polul Nord pe Polarstern, un spărgator de gheaţă, pentru a măsura proprietăţile gheţii marine. Se aşteaptă ca nava să revină sâmbătă la Bremerhaven, în Germania.
„De fapt, gheaţa arctică se caracterizează prin absenţa zăpezii în cursul verii, suprafaţa de gheaţă fiind acoperită de bălţi”, a explicat Nicolaus într-o conferinţă de presă difuzată online. Spre deosebire de alți ani, în 2023 s-a întâmplat ceva ciudat. A nins mult.
Vara anului 2023 marchează cea mai fierbinte vară la nivel global de când au început măsurătorile, gheţarii se topesc mai repede ca niciodată, incendiile forestiere devastatoare din Canada şi Siberia îşi lasă amprenta, gheaţa de mare s-a topit deja mai repede decât înainte în lunile mai şi iunie 2023, a constatat echipa de cercetători. Prin urmare, echipa de expediţie aştepta foarte puţină gheaţă de mare în timpul cercetărilor din centrul Oceanului Arctic”.
Anul acesta, gheața nu s-a mai topit
„Gheaţa de mare din centrul Oceanului Arctic nu s-a topit atât de mult pe cât se aştepta pentru august şi septembrie şi stratul a fost, de asemenea, mai gros decât în anii precedenţi”, au menţionat cercetătorii în comunicatul difuzat online. Ei au măsurat un strat de gheaţă de aproximativ 1,2 metri grosime, ceea ce este mai mult decât în 2020 şi 2012. „A fost extraordinar”, a afirmat Nicolaus, explicând că zăpada abundentă a fost cea care a salvat gheaţa, protejând-o de topirea la suprafaţă.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook