A fost chef de pomină, miercuri seară, pentru fiul lui Radu Mazăre. A împlinit 30 de ani. Acum doi ani a descins poliția peste el, tot la aniversarea zilei lui de naștere. La petrecerea din acest an, Radu Mazăre jr. nu a mai avut nicio problemă, așa cum s-a întâmplat în 2021.
Atunci, în ziua de 31 ianuarie, „în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local din stațiunea Mamaia, se afla în desfășurare un eveniment privat (petrecere aniversară) la care participă peste 20 de persoane”. Era pandemie, restricții, iar polițiștii au descins la local și l-au amendat pe fiul fostului primar al Constanței. Apoi au informat presa locală.
Chef de pomină pentru fiul lui Radu Mazăre
Anul acesta, Radu Mazăre jr. a împlinit 30 de ani și a dat un chef într-un local de fițe din Constanța. I-au fost alături prietenii, mama, dar și avocata tatălui său, Lizeta Haralambie. Aceasta din urmă a și postat imagini video cu sărbătoritul plin de emoții atunci când i s-a adus tortul aniversar și a trebuit să sufle în lumânări.
În timp ce tatăl său se află în închisoare, hotelul din Madagascar – în care fostul politician și primar Radu Mazăre ar fi investit 1,5 milioane de euro – figurează „închis temporar” pentru agențiile de turism. De la tată, fiul nu s-a „molipsit” de politică, ci mai degrabă de destinațiile exotice, iar acest lucru are legătură cu noua afacere în care s-a implicat, începând cu luna august.
Radu Mazăre jr. vinde case în Caraibe
Încă de mai mulți ani Radu Mazăre jr. a anunțat că nu este interesat de o carieră politică. Acum vreo doi ani, el a investit într-o agenție de marketing digital. „Am început cu un magazin online și acum atingem zona de tehnologie și HORECA”, supunea tânărul care recunoștea și că și-a mai pus banii și într-un sistem de criptomonede. „Mă consider pe picioarele mele sută la sută, doar la urgențe apelez la familie. Am învățat să fiu modest, am reușit să cunosc valoarea banului”, declara, în trecut, Radu Mazăre jr. în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
Radu Mazăre jr. este acționar la APV Media Turism SA, asociat în Cabo Concept SRL și deține și un PFA în nume propriu. Anul trecut, în vară, a deschis o nouă companie, Realcasa Tech SRL, prin care le oferă românilor posibilitatea să își investească banii achiziționând proprietăți într-un complex rezidențial pe plajă, în Republica Dominicană, țara considerată cel mai mare producător de rom din lume. Firma vinde locuințe și în complexe rezidențiale din Capitală sau de pe litoralul Mării Negre, dar și în Dubai.
De altfel, în noiembrie, fiul fostului primar Radu Mazăre și-a prezentat publicului din București oferta din Caraibe. Tot atunci băiatul lui Radu Mazăre a vorbit, într-un interviu la Antena Stars, despre interesul românilor pentru a deține proprietăți în străinătate și cum i-a venit ideea de a le propune acestora achiziții în Republica Dominicană.
După cum se vede, fiul lui Radu Mazăre își crează propriul drum în viață, departe de tot ce a încercat tatăl său. O are pe mama sa alături și așteaptă eliberarea lui Radu Mazăre.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook