Totul a început în 2016, când Chris Simion, cunoscută și pentru bestseller-ul său „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, s-a hotărât să vândă casa rămasă de la bunica ei pentru a-și împlini marele vis: acela de a construi un teatru. Cu cei 200.000 de euro pe care i-a obținut în urma vânzării, a cumpărat terenul pe care urma să fie ridicată construcția.
La 7 ani de la această investiție, a început construcția clădirii, cu ajutorul unei finanțări de 1,9 milioane de euro din fonduri norvegiene, obținută prin Ministerul Culturii, dar și al implicării a 11.000 de ctitori: „În cei 8 ani de când am început acest demers am strâns 1,9 milioane Euro din granturile SEE 2014-2021 prin Programul RO-Cultura, aproximativ 1 milion de Euro sponsorizări și donații, 200.000 Euro (prima investiție personală, banii obținuți pe casa bunicii cu care am cumpărat terenul)”, a scris Chris Simion pe contul ei de Facebook.
Clădirea este deja ridicată la roșu, din donațiile obținute
Chris nu s-a lăsat, nici măcar atunci când toți din jurul ei îi spuneau să renunțe. Ba chiar a anunțat în urmă cu câteva zile că structura clădirii va fi gata până la finalul lunii Mai: „Suntem in foaierul Grivita 53, gata la roșu. Până la sfârșitul lunii Mai terminăm toată structura. Au fost destui care nu ne-au dat această șansă. Încurajări de genul “Ce nevoie avem de teatru?” etc…am primit multe și din partea unora de la care chiar nu te-aștepți.
Numele lor va apărea în cartea pe care o să o scriu la momentul potrivit și pentru care Kafka (de unde e el acum) o să mă invidieze. După câteva întâlniri care au avut efectul dușului rece…ne-am hotărât să nu mai pierdem timpul încercând să convingem oamenii de necesitatea acestei inițiative. Noi avem obligația să ducem la bun sfârșit ce am început. E despre alegere. Pe spiderul din spatele nostru sunt cei care acum construiesc împreună cu noi și cu care vom sărbători reușita, companiile partenere, alături de 11.000 de ctitori persoane fizice”, a continuat regizoarea.
Teatrul mai are nevoie de 500.000 de euro pentru a fi finalizat pe 31 Decembrie 2024
În acest moment avansat al lucrărilor, Chris Simion a anunțat pe pagina ei de Facebook că teatrul mai are încă nevoie de o investiție de 500.000 de euro pentru a fi terminat interiorul, precum și dotarea tehnică. Ziua de predare? Nici mai devreme nici mai târziu de 31 Decembrie 2024, promite regizoarea.
În acest moment, mai e nevoie de „9433 de cărămizi ctitor” pentru ca visul lui Chris să se împlinească, în sfârșit. Regizoarea face apel la oameni pentru a dona câte o „cărămidă” în valoare de 53 de euro bucata. Este o figură de stil, bineînțeles, însă Chris promite că numele tuturor ctitorilor vor fi afișate în foaier, după deschidere.
Ctitorii primesc propria cărămidă în miniatură, precum cea a lui Marian Râlea sau Maia Morgenstern
Cei care donează suma de 53 de euro prin card, pe pagina oficială a teatrului Grivița 53, vor avea parte și de o surpriză: „Cărămida ta va ajunge la tine cu numele tău inscripționat și poate avea autograf din partea unui artist – ctitor Grivița 53 (dacă soliciți acest detaliu când ne dai datele de livrare). Cărămida ta nu ramâne doar simbolul unei constructii, ci devine certitudinea unui spirit”, se arată în mesajul de pe site.
Cei curioși să știe cum arată cărămizile în miniatură, o pot face fără problemă. Personalități precum Marian Râlea și Maia Morgenstern s-au lăsat pozate cu exemplarul lor de mini cărămidă, pe care l-au primit în urma donației.
„Termen limită 31 decembrie 2024, în care este solicitată și recepția clădirii, nu doar finalizarea ei. Last call to action și vom avea un spațiu cultural de care o să ne mândrim, pe care îl vom da ca exemplu și care va rămâne in istoria noastră culturală”, a mai transmis regizoarea Chris Simion.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook