Simona Ionescu / Redactor Șef

Cine a lansat zvonul că Ion Iliescu a murit. Scandalul e cât casa!

Cine a lansat zvonul că Ion Iliescu a murit. Scandalul e cât casa!
Incidentul produs la televiziunea națională, când s-a anunțat că Ion Iliescu ar fi murit, a generat un scandal cât casa. În final, s-a aflat care a fost circuitul nefericitei știri și cine a lansat zvonul.

Un moment fără precedent a avut loc sâmbătă la Televiziunea Română, când, în direct, la jurnalul de la ora 14:00, s-a făcut o gafă de proporții: s-a spus că fostul președinte Ion Iliescu a murit, deși informația nu era verificată și s-a dovedit, în final, că era falsă.

Ieri s-a tot discutat despre faptul că, „pe surse”, s-a anunțat că Ion Iliescu a murit, dar că nu se face publică informația. De aceea, medicii de la Spitalul SRI au și dat un comunicat de presă în acest sens. Azi s-a aflat cine a comis gafa și a anunțat public că fostul președinte a murit, dar în continuare șefii din TVR se străduiesc să țină secret acest fapt.

Conform unor informații de ultimă oră, știrea a fost preluată direct de pe o postare de pe Facebook, făcută tot de un angajat al TVR, dar care nu lucrează în departamentul știrilor, și fără a fi verificată, nici de acesta când a făcut postarea, și nici de colegii care au dat informația pe post. Falsa veste a morții lui Ion Iliescu a ajuns să fie anunțată ca „breaking news” în jurnal, ca urmare a unui lanț de greșeli editoriale și a unor presiuni exercitate din regie.

„Sunt informații conform cărora fostul președinte Ion Iliescu a decedat!”

Inițial, jurnalistul TVR Răzvan Butaru, realizatorul emisiunii „Dosar România”, a publicat pe contul său de Facebook anunțul decesului lui Ion Iliescu. Evident, între timp, și această postare a fost ștearsă. Deși zvonul  nu provenea dintr-o sursă oficială, acesta a fost preluat intern de echipa de știri a TVR, ca informație. În timpul jurnalului, prezentatoarea Andra Soceanu, vizibil surprinsă, a fost pusă în fața faptului împlinit, anunțând știrea în direct, în deschiderea jurnalului.

„Bună ziua, doamnelor și domnilor. Bine v-am găsit la Telejurnal. Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a înrăutățit și a devenit critică, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu”, unde este internat. Ba chiar în urmă cu câteva secunde… Sunt informații conform cărora fostul președinte Ion Iliescu a decedat!”, a spus aceasta în primă fază, după care a continuat că urmează ca informația să fie verificată „în momentele următoare”.

Ulterior, legătura a fost predată în teren colegei Ilinca Nazarie, care se afla la Spitalul SRI.

Prezentatoarea jurnalului de la ora 14:00 de la TVR 1 și TVR Info, Andra Soceanu, face parte din echipa TVR încă din timpul facultății, când a început ca stagiară. Pe parcursul carierei, Andra a fost prezentatoare pentru rubrica Meteo, diverse jurnale și Matinal.

Cine a lansat zvonul că Ion Iliescu a murit

După cum se știe, starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este una critică, agravându-se în ultimele zile. Potrivit unui comunicat emis de Spitalul „Agrippa Ionescu”, pacientul se află internat din 9 iunie și suferă de disfuncții multiple de organe și insuficiență respiratorie severă. Însă este în viață.

Potrivit unor surse interne, citate de Libertatea, producătoarea Diana Anghel a luat legătura telefonic cu colegul Răzvan Butaru – considerat o autoritate în ceea ce privește activitatea lui Iliescu – și, fără o confirmare oficială de la spital, informația a fost inclusă în jurnal.

Circuitul zvonului a fost următorul: Butaru postase pe Facebook că fostul președinte a murit. George Tudor, editor de serviciu la TVR în acea zi, a văzut postarea și a transmis informația către Andra Soceanu, fără să o verifice.

Se pare că și Diana Anghel i-a trimis mesajul pe WhatsApp chiar în momentul în care jurnalista intrase în direct. Imaginile arată clar confuzia prezentatoarei, în timp ce citea știrea sub presiunea comenzilor din cască, înainte să cedeze legătura colegei aflate la spital.

Singura reacție din partea șefilor: amenințări interne

După difuzarea gafei, înregistrarea jurnalului a fost rapid ștearsă din spațiul online. Până acum nu a existat o reacție publică, de asumare. Pe de altă parte, reacțiile din redacție au rămas tensionate, iar scandalul continuă. Conform sursei citate, au apărut primele consecințe ale gafei monumentale. Singura reacție din partea șefilor a fost să lanseze amenințări interne.

Potrivit aceleiași surse, Dragoș Bătrînescu, redactor-șef la Știrile TVR, a transmis un avertisment amenințător pe grupul intern, în încercarea de a opri scurgerile de informații.

„Cel sau cea care dau informații mai departe de pe acest grup presupun că sunt conștienți de pericole și de clauzele de confidențialitate din contractul de muncă pe care l-au semnat și că, dacă se află cine și ce, riscă desfacerea contractului de muncă… Ca să fie și un exemplu din ăsta, totuși, că până nu se pârlește careva, nu își învață nimeni lecția cu adevărat”, ar fi transmis redactorul-șef al Știrilor TVR.

Sindicat: „Ne prefacem, din nou, că nu s-a văzut?”

Sindicatul Profesioniștilor Media a publicat un mesaj dur pe Facebook în legătură cu incidentul scandalos care decredbilizează mai mult mass-media.

„La ora 14, la știri, s-a anunțat greșit că a murit Ion Iliescu. Da, ați citit bine. Informația a fost dată în direct, fără verificare, și a ajuns la telespectatori. Cum s-a întâmplat? A pornit de la un coleg care NU lucrează la știri, de pe Facebook. Producătorul nu a verificat, dar a dat liber la difuzare. Iar șefii… ce să vezi? Tăcere. Niciun demers public, nicio asumare, nicio reacție oficială. Este extrem de grav! Nu te joci cu anunțul morții unui om. Nu faci breaking news cu bârfe din hol. Și, mai ales, nu ascunzi mizeria sub preș. Ne prefacem, din nou, că nu s-a văzut? Așteptăm să treacă? Mai inventăm o cercetare disciplinară pentru cineva incomod și sperăm să uite lumea? Dacă ar fi existat un sindicat reprezentativ și un management responsabil, la ora asta ar fi existat demisii. Dar aparent… e mai comod să taci. Da, unii încă se uită la știri. Și văd. Și țin minte. Iar pentru alții, asta înseamnă… ghinion!”, se arată în postarea sindicaliștilor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *