Fiți pe fază căci, în această săptămână încep înscrierile pentru firmele care instalează panouri fotovoltaice, iar câteva zile mai târziu ar urma să se poată înscrie persoanele fizice care doresc să beneficieze de cei 20.000 lei de la stat pentru montarea unor astfel de sisteme alternative de energie verde. Trebuie urmărit site-ul Ministerului Mediului pentru a vedea ziua în care vă puteți înscrie în aplicație.
Programul a pornit cu înscrierea instalatorilor pe 28 aprilie, cu lansarea primului apel de cereri de finanţare pe 5 mai.
Ministerul Mediului a prevăzut pentru 2023 fonduri generoase și, dacă vor fi suficienți instalatori, ar trebui ca peste 100.000 de gospodării să aibă panouri fotovoltaice până la sfârșitul anului, estimează ministrul Tánczos Barna.
„Bugetul programelor care au o destinație clară, familia, se cifrează undeva la șase miliarde de lei. Dacă reușim să extindem anul acesta, încă o dată, programul de fotovoltaice, ne vom apropia de opt miliarde de lei în doi ani și jumătate, care se duc direct către familii sub formă de ajutor pentru fotovoltaice, ajutor pentru eficiență energetică, ajutor pentru schimbarea mașinilor poluante, ajutor direct, compensații pentru pădurile pe care le dețin în parcuri naționale, ajutor direct pentru fermierii care suferă din cauza atacurilor de urs sau de lup.
În același timp, am venit cu o viziune nouă în ceea ce privește pregătirea cetățenilor la această transformare verde, acolo unde ministerul vine nu doar cu legislație, dar și cu sprijin financiar.
Pentru a se putea înscrie în aplicația fondului de mediu, toți cei care vor să prindă finanțarea în această nouă etapă a programului „Casa Verde Fotovoltaice” trebuie să aibă toate documentele deja pregătite, adică locuința intabulată, fără datorii la bugetele locale și de stat, iar adresa din cartea de identitate să corespundă cu cea a locului unde se face instalarea. Anul acesta, beneficiarii finali se vor înscrie singuri, nu prin firmele instalatoare, în aplicația informatică pentru a rezerva subvenția de la stat”, a declarat ministrul Tánczos Barna la Radio România Actualități.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook