Culisele mediatizatului divorț dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira. Artista vorbește doar de „despărțire”
Codruța Filip și Valentin Sanfira au pus stop iubirii, sunt de părere o parte a fanilor care-i urmăresc pe rețelele sociale și jurnaliștii de monden. Ceea ce părea a fi o poveste de dragoste desprinsă din basme acum pare că s-a transformat, într-o despărțire asumată, marcată de un respect reciproc care trădează maturitatea celor doi protagoniști. Despre mult mediatizatul divorț. niciunul dintre ei nu a vorbit.
Zvonurile privind o posibilă ruptură au început să circule imediat după revenirea Codruței din Thailanda, unde a participat la reality show-ul „Desafio”.
Absența artistei din postările de pe rețelele de socializare ale lui Valentin Sanfira a ridicat numeroase semne de întrebare în rândul urmăritorilor, care au asaltat secțiunile de comentarii cu întrebări rămase, până recent, fără răspuns.
Tăcerea a fost spartă chiar de Codruța Filip, care a oferit o declarație tranșantă și plină de demnitate despre speculațiile care planau asupra relației lor și despre titlurile care scriau despre „divorț”.
„Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt.
Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui și suntem ok așa. Viața merge mai departe, cu bune, cu rele, le luăm cum vin”, a declarat Codruța Filip, subliniind că decizia a fost luată de comun acord.
Chiar dacă a declarat că s-au despărțit la începutul anului, Codruța Filip a fost prezentă pe 14 februarie la concertul pe care l-a susținut Valentin Sanfira la Sala Palatului. Atunci, au urcat pe scenă și mulți invitați de marcă din domeniul muzical și nimeni nu a observat o răceală între ei.

Participarea cântăreței Codruța Filip la competiția „Desafio”, filmată în lunile noiembrie și decembrie, a reprezentat prima separare fizică prelungită pentru cei doi soți.
Pe micile ecrane publicul a putut vedea momente de o încărcătură emoțională copleșitoare, cum a fost apelul video în care Valentin îi mărturisea soției sale că „este pustie casa fără ea”.
În cadrul emisiunii, Codruța Filip a izbucnit în lacrimi la auzul vocii soțului său, numindu-l „cel mai frumos om” și sursa ei de putere.
Deși Valentin Sanfira o îndemna să fie puternică, revenirea la viața cotidiană din București a adus cu sine zvonurile că frumosul cuplu de artiști s-a despărțit.

Povestea de iubire dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira a început sub luminile reflectoarelor, în platoul emisiunii moderate de Teo Trandafir. S-au cunoscut la o ediție aniversară dedicată Laurei Lavric, iar scânteia a fost instantanee.
Codruța își amintește și acum cu emoție acel prim schimb de priviri: „A intrat din fugă, că întârziase un pic, și s-a prezentat: Bună, sunt Valentin. A fost un schimb de priviri mai intens”.
Evoluția a fost rapidă, culminând cu o nuntă fastuoasă pe 15 octombrie 2022. Evenimentul, la care au participat peste 500 de invitați, a fost considerat „nunta anului” în lumea muzicii populare.
Despărțirea anunțată marchează și finalul colaborărilor profesionale pe scenă dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira. Dacă până acum fanii se obișnuiseră să îi vadă împreună la cele mai importante evenimente, Codruța a fost clară: „Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui”.
Această decizie subliniază fie dorința de a trasa o linie clară între trecut și viitor, fie dorința lor de a susține concerte separate, care să aducă fiecăruia venit. În timp ce publicul încă procesează vestea, Codruța Filip și Valentin Sanfira par hotărâți să își gestioneze povestea departe de scandaluri mediatice și nu au dorit să facă nicio declarație.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook