Simona Ionescu / Redactor Șef

Coliva, cel mai sănătos desert. Are efecte ireale pentru organism

Coliva, cel mai sănătos desert. Are efecte ireale pentru organism
Mulți dintre noi asociem coliva cu momentele triste din viață și nu bănuim că acesta este considerat un dulce foarte sănătos.

Unul dintre cele mai puternice simboluri ale credinței, aduce și beneficii uriașe organismului, neștiute de mulți credincioși.

Coliva, cel mai sănătos desert. Are efecte ireale pentru organism

Istoria ne învață că pentru prima data în lume coliva s-a mânca la sfatul Sfântului Teodor Tiron. Potrivit tradiției, în prima săptămână a Postului Mare, împăratul Iulian Apostatul, a poruncit tuturor negustorilor din piețele Constantinopolului să stropească alimentele cu sângele jertfit idolilor.

A vrut să le dea o lecție celor care-l iubeau pe Hristos. Se spune că Sfântul Tiron i-ar fi apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie și l-a sfătuit să-i învețe pe credincioși să nu cumpere nimic din produsele spurcate. Și să consume în post doar grâu fiert, îndulcit cu miere.

Hrană completă pentru organism

Aliment ritualic, coliva este obținută din grâu fiert cu miere și nucă. Adică, potrivit specialiștilor, tot ceea ce îi trebuie organismului uman ca să funcționeze așa cu trebuie. În acele vremuri, coliva se punea în fața crucilor și a icoanelor, era sfințită, iar ulterior se mânca.

Nimeni nu avea voie însă să o consume decât pe stomacul gol, apoi să guste puțin vin și să-și facă semnul crucii. Era considerat un ritual de purificare, credincioșii fiind convinși că odată ce vor mânca din colivă vor scăpa orice boală și durere. Nu în ultimul rând, se credea că acest produs dulce îi va ajuta pe copii să crească frumoși și sănătoși.

Arpacașul stabilizează glicemia

În zilele noastre, cel mai folosit pentru prepararea colivei este arpacașul. Consumul acestuia, spun specialiștii, reduce riscul apariției diabetului, a hipertensiunii arteriale și a bolilor coronariene. De asemenea, cei care consumă arpacaș țin departe obezitatea și afecțiunile cardiovasculare.

Nu în ultimul rând, acest produs curăță pielea și are rolul de a stabiliza glicemia, dar combate constipația și avitaminoza. Considerat unul dintre cele mai vechi cereale de pe pământ, arpacașul a fost cultivat pentru prima data de egipteni, cu 10.000 de ani în urmă și adus în anul 1494 de Cristofor Columb.

Sursă foto: teo’s kitchen

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre