Colțul de Rai al celebrului cântăreț Gheorghe Turda. Acolo își liniștește sufletul
A achiziționat casa Gheorghe Turda în 1996 și totul a fost făcut de regretata sa soție. Este locul unde Gheorghe Turda își încarcă bateriile.
Într-un interviu pentru Ego, Gheorghe Turda a povestit despre locul pe care îl are în inima sa. E vorba de casa Gheorghe Turda de vacanță din Câmpina, care poartă amprenta soției sale, Elisabeta, care s-a stins din viață în 2009. Fostă prim-balerină a Ansamblului Rapsodia, aceasta a avut un turneu în Japonia, la Hiroshima, în urma căruia s-a îmbolnăvit.
”Noi ne-am luat din dragoste, ne-am iubit. Ea s-a îmbolnăvit însă în turneul din 1987. La scurtă vreme, după ce a revenit acasă, a fost diagnosticată cu leucemie cronică trombocitară. S-a luptat mult cu boala, vreo 20 de ani”, a povestit Gheorghe Turda.

Pentru că-și doreau mult o casă de vacanță, cei doi au găsit locul de vis, la Câmpina, iar soția artistului, fostă dirigintă de șantier, s-a ocupat de tot. Iar ce a ieșit este cu adevărat formidabil. Gheorghe Turda se laudă nu doar cu cei 70 de cireși dulci și amari, dar și cu doi brazi, din care unul argintiu, plantați de el și fosta sa parteneră de viață. E un loc unde se strânge familia și se relaxează, iar artistul se bucură de fetele și nepoți.

” Ea a plantat cu drag și toate florile din grădină, trandafirii, lalelele… Iar în foișor se află șezlongul nepoților, când vin pe aici. E o grădină de Rai, la Gheorghe Turda. (…) Regretata mea soție a fost dirigintă de șantier, am cumpărat casa la roșu, femeie ca ea nu mai există, gospodină și cu idei.
În casă avem și icoane, multe cu Sf. Gheorghe, și câteva caricaturi și diplome. Locuința a fost sfințită în 1998 de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de ziua soției mele. Mi-a ținut atunci vreo 180 de inși în picioare, mai întreba și lumea: ”Mai ține mult slujba, că murim de foame”, a spus cântărețul.
Sursă foto: ego
Casa Gheorghe Turda din Câmpina poartă amprenta unei iubiri veșnice. Această casa Gheorghe Turda a fost achiziționată în 1996 și decorată cu devoție de soția sa, Elisabeta. Pentru cântăreț, casa Gheorghe Turda rămâne refugiul ideal unde își încarcă bateriile departe de agitația orașului, în mijlocul naturii și al amintirilor prețioase. Tradiții la echinocțiul de primăvară. Pentru a atrage bunăstarea, consumați pâine dimineața, înainte de a ieși din casă.
Casa Gheorghe Turda din Câmpina poartă amprenta unei iubiri veșnice. Această casa Gheorghe Turda a fost achiziționată în 1996 și decorată cu devoție de soția sa, Elisabeta. Pentru cântăreț, casa Gheorghe Turda rămâne refugiul ideal unde își încarcă bateriile departe de agitația orașului, în mijlocul naturii și al amintirilor prețioase. Tradiții la echinocțiul de primăvară. Pentru a atrage bunăstarea, consumați pâine dimineața, înainte de a ieși din casă.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook