Reghecampf e îndrăgostit lulea de Corina Caciuc.
Laurențiu Reghecampf îi face în ciudă Anamariei Prodan. Nu ratează nici o ocazie să-i arate Corinei ce înseamnă pentru el
Niciodată n-a fost mai fericit Reghecampf ca acum. Are o iubită tânără și frumoasă, care l-a făcut tătic pentru a treia oară, pe care o iubește enorm și s-au rezolvat și problemele pe plan financiar, odată cu plecarea de la Craiova. El a ajuns antrenor la Neftchi Baku, unde va încasa nu mai puțin de 40.000 de euro pe lună, adică de trei ori mai mult.
Corina, imortalizată într-o poieniță superbă
Și dacă până acum a fost discret în ceea ce privește relația cu Corina, de când este în divorț cu Anamaria Prodan nu-i pasă de gura lumii și, ori de câte ori are ocazia, își face fotografii cu iubita pe care le postează pe contul de socializare. Recent, el a mai postat o poză, în care Corina apare fericită cu bebelușul și doi căței, într-o superbă poieniță.
E de notorietate faptul că Reghe are o slăbiciune pentru animalele de companie, tratându-şi câinii ca pe proprii săi copii.
Internauții au reacționat imediat și au remarcat că viitoarea soție a lui Reghecampf arată foarte bine, deși a născut de curând.
Anamaria Prodan, turneu motivațional
Și pentru că vrea să le învețe pe toate femeile din experiența ei, Anamaria Prodan va începe un turneu în țară. Vedeta speră ca doamnele care au trecut prin experiențe neplăcute să învețe că viața merită trăită la adevărata ei valoare. „Voi începe turneul „Eu sunt voi”.
Echipa mea se ocupă acum de organizare, vom merge în fiecare oraș din țară și vom avea discursuri motivaționale. I-am zis „Eu sunt voi” pentru că, în momentul în care tragi linie, eu nu sunt nici intangibilă, dar nici de sticlă, nu sunt altceva decât un om care a muncit toată viața mea ca să ajung cineva.
De aceea, eu sunt ei. E firesc să vorbesc despre eșecuri, despre urcușuri, despre căderi și despre victorii… Lumea trebuie să înțeleagă că nu este o gaură în cer și că nu se întâmplă absolut nimic în momentul în care te trădează omul de lângă tine sau în momentul în care ceva nu iese cum ai plănuit. Orice șut în fund este un pas înainte!”, a declarat Anamaria Prodan.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook