Simona Ionescu / Redactor Șef

COVID-19. Focar la Primăria Târgu Jiu?

COVID-19. Focar la Primăria Târgu Jiu?
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a ajuns în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu un bolnav de COVID-19, fiind suspect că a contactat noul coronavirus. Alți 50 de persoane sunt suspecte.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a ajuns în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu un bolnav de COVID-19, la o ședință de lucru unde au participat alți șapte funcționari, scrie evz.ro.

COVID-19. Focar la Primăria Târgu Jiu?

”În principiu, până la data de 29 iunie, cei care am participat la operativă vom intra în izolare: este vorba de șapte persoane care au participat la ședință”, a precizat primarul pentru presa locală.

El a precizat că salariatul bolnav a participat pentru prima oară la o astfel de ședință pentru că a înlocuit pe altcineva.

”Asta este, când e să ai ghinion. Acel salariat a participat pentru prima dată la ședință, înlocuia pe cineva”, a mai continuat Marcel Romanescu.

Persoana la care face referire primarul este unul dintre directorii Aparegio, care a fost testat și diagnosticat cu COVID-19, iar mai apoi internat în spital pentru îngrijiri. Cu acest prilej, în cadrul anchetei epidemiologice s-a descoperit că la ședința cu pricina, nici unul dintre participanți nu a purtat mască de protecție, așa cum prevăd reglementările în vigoare.

COVID-19. Primarul va sta în izolare

În perioada în care primarul Marcel Romanescu va fi obligat să stea în izolare la domiciliu, atribuțiile sale vor fi preluate de unul dintre cei doi viceprimari.

Cu o zi înaine de intrarea în autoizolare a celor 50 de persoane, joi, 18 iunie, la nivelul județului Gorj au fost înregistrate două noi cazuri de COVID-19, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 180.

„În total, avem 180 de cazuri confirmate cu COVID-19, dintre care 126 de persoane sunt vindecate şi externate, 42 sunt internate în spitale din judeţ, alte 4 sunt internate în spitale din judeţele de domiciliu şi 8 au decedat”, a spus Daiana Militaru din cadruL DSP Gorj, citată de evz.ro.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre