În America, azi se sărbătorește Ziua Cârtiței. În România, este Ziua Ursului. La fix 40 de zile de la Crăciun, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, cunoscută popular ca Ziua Ursului. În tradiția populară se consideră că astăzi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, primăvăratic. Ziua, aceasta, în tradiția populară, devine un bun reper pentru a anticipa starea vrem ii în continuare.
Schimbarea anotimpului rece cu cel cald a fost pusă pe seama dispariției sau apariției ursului, care, se afla în hibernare, făcând ca acest animal să devină un soi de oracol care prevede încălzirea sau nu a vremii. Acest aspect e întâlnit pe un mare areal atât european, cât şi american, a precizat pentru Radio Reşiţa cercetătorul etnograf Mircea Taban.
Cum a ajuns ursul meteorolog de serviciu pe 2 februarie
Conform tradiţiei populare se spune că în această zi de 2 februarie, ursul se trezește din hibernare, iese din peștera sa și se învârte. Dacă afară e soare și acesta își vede umbra atunci se va speria și se va întoarce în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă afară este înnorat și ursul nu-și poate vedea umbra, în ziua Întâmpinării Domnului, atunci va rămâne treaz, afară: iarna s-a sfârșit, vine primăvara.
Sărbătoare creștină importantă, adaptată după una păgână
Sărbătoarea zilei de azi e trecută cu roșu în calendarul religios. Întâmpinarea Domnului amintește de aducerea la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naştere, spre a fi închinat Domnului. Cuvântul „Stretenie” a fost preluat din textele liturgice slavone și înseamnă „întâmpinare” sau „întâlnire”.
Sărbătoarea a fost introdusă la Roma de Papa Gelasie, în anul 494, când a înlocuit vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe zeul Pan și care avea loc tot la începutul lui februarie. Se făceau procesiuni cu făclii aprinse în jurul orașului, Pan fiind considerat cel care omora lupii și ocrotea turmele, fiind numit și Lupercus.
În creștinismul oriental, sărbătoarea a fost introdusă de împăratul Iustin în anul 526. Ea s-a generalizat în secolul al VI-lea, în jurul anului 534, grație împăratului Iustinian. Acesta credea sincer că va scăpa, cu lumini aprinse, Constantinopolul de cutremurele frecvente și de epidemii. Făcliile au fost înlocuite cu lumânări, de aceea sărbătoarea se mai numește și Sărbătoarea luminilor.
