Un pensionar olandez înarmat a ucis o fetiță britanică de 11 ani în timp ce aceasta se juca pe un leagăn, împreună cu sora ei și le-a fi rănit părinții. Întâmplarea a avut loc în Franța, acolo unde locuiau cele două familii vecine. Atacul a avut loc după o dispută ce dura de trei ani privind zgomotul și o parcelă de teren în cătunul Saint-Herbot, în Bretania, a transmis primarului regiunii. Surse din cadrul anchetei susțin că olandezul, în vârstă de 71 de ani, era „drogat„ când a acționat.
Vecinul familiei de britanici ar fi „tras de mai multe ori” cu o pușcă asupra familiei, printr-un gard viu, sâmbătă seara, nemulțumit de gălăgia pe care o auzea din curtea acestora, în timp ce se bucurau de un grătar sâmbătă seara. Fetița de 11 ani, Solenne Thornon a fost ucisă, în timp ce părinții ei, Adrien și Rachel au fost răniți, arată Daily Mail.
După ce s-a baricadat în casa de alături, pensionarul a fost arestat împreună cu soția sa de către ofițeri de elită în domeniul armelor de foc. „În urma arestării sale au fost efectuate teste, iar acesta se afla sub influența drogurilor”, a precizat sursa care a efectuat ancheta.
Fiica de 8 ani a familie a dat alarma și s-a refugiat în vecini
Luni dimineață, o anchetă „pentru uciderea unui copil sub 15 ani și două tentative de omor” era în curs de desfășurare. Adrien se află în stare critică la spital, cu o rană la cap, în timp ce Rachel este de asemenea tratată. Amândoi au fost supuși unor intervenții chirurgicale. Fiica lor cea mică – Celeste, în vârstă de opt ani – a reușit să scape nevătămată.
Imaginile de la știri au arătat cum anchetatorii criminaliști cercetează locul faptei, cu bunurile familiei – inclusiv o geantă de picnic și o sticlă de sucuri carbogazoase – abandonate lângă o bancă. Lângă fiecare obiect fuseseră puse etichete galbene și numerotate.
Fiica de opt ani a cuplului, Celeste, a fost cea care a dat alarma, au declarat vecinii, strigând „sora mea este moartă, sora mea este moartă”, în timp ce fugea din calea focurilor de armă. Fetița nu a fost rănită și s-a refugiat la un vecin, dar se află într-o stare de șoc în urma atacului.
Oamenii din sat spun că victimele erau o „familie adorabilă, amabilă și de ajutor”. Thornon era bine cunoscut în cătun și în împrejurimi pentru că ajuta la treburile de bricolaj.
Tensiunile mocneau de trei ani între cele două familii vecine
Marguerite Bleuzen, primarul comunei Plonévez-du-Faou, care acoperă cătunul Saint-Herbot, a dezvăluit că între cele două familii au existat „unele probleme legate de o dispută de vecinătate” cel puțin din 2020.
„Am intervenit cu adjuncții mei atunci când am fost aleși, a spus ea. A existat o problemă cu terenul din jurul proprietăților lor și cu poluarea fonică – totul a pornit de acolo”. În urma intervenției oficiale de acum trei ani, nu a mai existat „nicio urgență”, dar se pare că discuțiile au continuat să mocnească.
În momentul atacului, întreaga familie Thornon se afla în grădina proprietății lor – o moară de cherestea transformată – când s-au tras focuri de armă sâmbătă, în jurul orei 21:00.
Un procuror local a declarat că Solenne și Celeste se jucau pe un leagăn din grădină când bărbatul înarmat a apărut brusc și „a tras de mai multe ori”. Solenne a fost ucisă, în timp ce părinții lor au fost răniți. Atacatorul, olandez de origine, se retrăsese la Saint-Herbot, în Franța, în urmă cu aproximativ șase ani.
Sursa foto: capturi video TF1
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook