Simona Ionescu / Redactor Șef

CTP explică pentru „cei fără rațiune” de ce a comparat pupătorii de moaște cu teroriștii Hamas. Liga Studenților din Iași l-a reclamat

CTP explică pentru „cei fără rațiune” de ce a comparat pupătorii de moaște cu teroriștii Hamas. Liga Studenților din Iași l-a reclamat
Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu trece printr-o situație complicată. A fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de Liga Studenților Iași pentru declarații controversate, comparând pelerinii la Cuvioasa Parascheva cu teroriștii Hamas.

Este vorba de prima ediție a emisiunii Cap la cap, cu Anca Simina și Cristian Tudor Popescu, când s-a discutat despre actele de terorism ale Hamas și atacul asupra Israelului. Tot atunci, gazetarul ar fi afirmat că membrii cultului mozaic ar avea aceeași viziune despre viața de apoi și moarte ca și teroriștii Hamas.

„Stați că nu am spus elementul cel mai… care duce la martiri, cu oameni care se aruncă în aer cu ușurință, ca să fie teroriști sinucigași, martiri, pentru că îi așteaptă 72 de fecioare acolo, mai mult sau mai puțin virgine, dar cu ochi frumoși. Cu ochi frumoși, că asta m-a frapat, așa scrie acolo la sfânta scriptură musulmană, că trebuie să fie cu ochi frumoși. Dacă te așteaptă cu 72 de fecioare, vin și carne de orice fel acolo… nu?

„Ce deosebire este între ei și cei care se duc acum, când vorbim noi la Sfânta Parascheva?”

Parcă îți vine așa să îți pui o centură cu explozibil și să te duci să te arunci în aer. Cam așa arată și la evrei, și la musulmani, mă rog, la mozaici, și la musulmani moartea. (…) Să nu râdem de faptul că oamenii ăștia cred în chestia asta cu vinul, cu carnea și cu 72 de fecioare. Să nu râdem! Că râdem de noi! Ce deosebire este între ei și cei care se duc acum, când vorbim noi la Sfânta Parascheva? Nu știu… s-a terminat pelerinajul?”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Cultul sfinților reprezintă o componentă esențială a credinței noastre”

Reprezentații Ligii Studenților sunt de părere că, potrivit OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ce a spus cunoscutul gazetar aduce atingere demnității creștinilor ortodocși, îi umilește și îi batjocorește.

Pelerinaj la Cuvioasa Parascheva

„Liga Studenților apără libertatea religioasă și de conștiință, consfințită de art. 53 din Constituția României, care reprezintă un drept fundamental al omului și un reper de bază în orice regim liberal, călcat în picioare doar de regimurile totalitare.

Pentru noi, nu doar în calitatea noastră de studenți, majoritar creștini ortodocși în cadrul organizației, pentru care cultul sfinților reprezintă o componentă esențială a credinței noastre, cât inclusiv ca reprezentanți ai societății civile, astfel de declarații în spațiul public, care sunt de natură să aducă atingere demnității creștinilor, umilindu-i și degradându-i pe pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva la stadiul de teroriști islamici sunt total inacceptabile și trebuie sancționate”, a declarat Toma Tătaru, președinte Liga Studenților Iași.

„Atât, măi băieți și fete, am râs, n-am cerut interzicerea cultului Sf. Parascheva sau a celui islamic”

După reacția Ligii Studenților Iași a venit și mesajul lui Cristian Tudor Popescu pe contul de socializare, care precizează că nu a făcut altceva decât să râdă.  „Pentru orice persoană înzestrată cu rațiune e cât se poate de limpede: compar credința unor oameni în bunătățile care, potrivit Coranului, îi așteaptă în Rai, cu credința altor oameni că niște rămășițe umane mumificate pot face minuni pentru ei. Nu spun, potrivit Bibliei, pentru că rolul miraculos al moaștelor nu este povestit acolo, e fabricat ulterior.

Și nu fac altceva decât să râd, căci zic, tot în emisiune: „Să nu râdem de cei care cred în vinul, carnea și fecioarele din Rai, că râdem de noi” – după care fac comparația de mai sus. (…) „Atât, măi băieți și fete, am râs, n-am cerut interzicerea cultului Sf. Parascheva sau a celui islamic. Sunt și eu credincios, cred în libertate, și, prin urmare, deși nu sunt religios, cred că oamenii trebuie lăsați să practice religia pe care o doresc, în bună pace”, a precizat Cristian Tudor Popescu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre