Simona Ionescu / Redactor Șef

Criză politică în Bulgaria. Președintele și-a anunțat demisia în direct

Criză politică în Bulgaria. Președintele și-a anunțat demisia în direct
Pe fondul ultimelor tensiuni politice și economice, președintele Bulgariei a anunțat în urmă cu scurt timp că demisionează din funcția de șef al statului. A dat vestea în direct, la televizor.

Șeful statului bulgar, Rumen Radev, a anunțat luni seară, într-un mesaj televizat adresat populației, că își dă demisia din funcția de președinte. El a subliniat că acesta este ultimul discurs pe care îl susține din postura de președinte, potrivit agenției BTA. 

Radev a precizat că își va depune oficial demisia marți și a declarat că are încredere deplină că vicepreședinta Iliana Iotova va prelua conducerea țării cu seriozitate și responsabilitate, în calitate de președinte interimar.

Criză politică în Bulgaria, după ce președintele și-a anunțat demisia 

Constituția Bulgariei, prin articolul 97, prevede că președintele poate renunța la mandat înainte de termen printr-o cerere adresată Curții Constituționale. Odată declanșată această procedură, vicepreședintele devine automat șef al statului pentru perioada rămasă din mandat.

Criză politică în Bulgaria. Președintele și-a anunțat demisia în direct
Vicepreședinta Iliana Iotova va prelua conducerea Bulgariei

Curtea Constituțională are competența de a analiza dacă demisia a fost formulată liber și fără constrângeri. În momentul în care instanța confirmă caracterul voluntar al deciziei, mandatul președintelui încetează oficial, iar vicepreședintele preia conducerea interimară a statului.

Bulgaria, din nou în prag de alegeri anticipate

Într-un context politic extrem de tensionat, Rumen Radev a anunțat vineri că țara se îndreaptă către un nou scrutin parlamentar anticipat, după ce partidele principale nu au reușit să ajungă la un acord pentru formarea unui guvern. Criza a fost amplificată de demisia executivului anterior și de protestele de amploare din ultimele săptămâni, relatează Reuters.

Tot vineri, Radev a oferit Alianței pentru Drepturi și Libertăți ultima oportunitate de a încerca să alcătuiască un cabinet, însă formațiunea a refuzat. A fost a treia tentativă eșuată într-un interval de doar o săptămână. În aceste condiții, drumul către alegeri anticipate este deschis, următorul scrutin urmând să fie al optulea organizat în Bulgaria în decurs de patru ani.

Prin acest gest, Radev alimentează speculațiile că își va forma propriul partid politic pentru a candida la viitoarele alegeri parlamentare, după ce guvernul anterior a demisionat luna trecută. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri