Cele trei părți ale filmului „Stăpânul inelelor” au avut încasări uriașe la box office-ul mondial, în valoare totală de aproximativ 2,9 miliarde de dolari. De asemenea, o serie de actori au fost propulsați în topuri după rolurile jucate în film.
Cate Blanchett a dezvăluit recent care au fost banii încasați pentru rolul din „Stăpânul inelelor”, iar suma întrece orice imaginație. Nici Orlando Bloom nu s-a ferit să spună tot adevărul.
Cate Blanchett, plătită în sandvișuri și urechi de elf
Cu toate că „Stăpânul Inelelor” a făcut miliarde, nu același lucru se poate spune și despre Cate Blanchett. Actrița l-a șocat pe Andy Cohen, gazda emisiunii „Watch What Happens Live”. Cohen credea că Blanchett a primit cei mai mulți bani pentru rolul din film, dintre toți actorii. Aceasta însă l-a șocat, atunci când a dezvăluit că nu a primit niciun leu.
„Te glumești? Nimeni nu a fost plătit pentru acel film”, a spus Cate Blanchett.
Când Cohen s-a întrebat dacă Blanchett, „a primit un procent din încasări”, ea a negat această presupunere.
„Nu!” a exclamat câștigătoarea Globului de Aur. „A fost cu mult înainte de toate acestea. Nu, nimic. Practic am primit sandvișuri gratuite și am putut să îmi păstrez urechile de elf. E ceva. M-au hrănit”, a dezvăluit actrița.
Internauții nu au crezut-o pe Cate Blanchett
Cate a menționat că dorința ei de a se alătura distribuției a venit din aprecierea sa pentru munca regizorului Peter Jackson în „Braindead” din 1992. În ceea ce privește care film i-a adus cei mai mulți bani de atunci, Blanchett a fost evazivă și a spus simplu că „femeile nu sunt plătite cât ai crede”.
Mulți utilizatori de pe rețelele sociale au ghicit că rolurile ei din „Ocean’s 8” sau „Thor” au fost cele mai bine plătite, unii speculând că dezvăluirile ei despre „Stăpânul Inelelor” au fost o exagerare.
Orlando Bloom, plătit cu o sumă infimă raportat la câștigurile filmului
Anul trecut, Orlando Bloom a fost în centrul atenției pentru că a vorbit la „The Howard Stern Show” despre faptul că a câștigat doar 175.000 de dolari pentru blockbuster-ele de la box office.
„Nu am primit nimic (n.r. pentru toate cele trei filme)”, a mărturisit actorul, în vârstă de 47 de ani.
Cu toate acestea, Bloom a recunoscut că filmele i-au propulsat cariera, numindu-le „cel mai mare cadou”. A mai spus și că ar face din nou asta „pentru jumătate din bani.”
Are avere de 95 de milioane de dolari, dar zice că face parte din clasa mijlocie
Confesiunea similară a lui Blanchett vine la trei luni după ce a uimit fanii referindu-se la ea însăși ca fiind „de clasă mijlocie”.
Câștigătoarea premiului Oscar, care are o avere estimată la 95 de milioane de dolari, a devenit virală spunând acest lucru într-un clip de la conferința de presă a Națiunilor Unite de la Festivalul de Film de la Cannes.
„‘Clasă mijlocie’, să fim serioși,” a scris un utilizator TikTok în mai, iar altul a întrebat, „putem să ne întoarcem și să analizăm ‘CLASA MIJLOCIE’ [foarte repede]??!”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook