Cum s-a transformat Laura Cosoi după naștere. Vedeta, în costum de baie – Foto
Apariția vine la puțin peste o lună de la naștere și readuce în atenție un subiect despre care Laura Cosoi a vorbit în repetate rânduri: felul în care se schimbă corpul unei femei în timpul sarcinii și perioada de recuperare de după naștere.
Pe 30 iulie 2026, Laura Cosoi a adus-o pe lume pe Nina, cea de-a cincea fiică a familiei. Fetița s-a născut natural, la aproape 41 de săptămâni, a cântărit 4,4 kilograme și a măsurat 55 de centimetri. Actrița a povestit ulterior că travaliul a durat aproximativ trei ore și că soțul ei, Cosmin Curticăpean, i-a fost alături.

Nina Elisabeta a venit într-o familie deja obișnuită cu agitația, dar și cu bucuriile unei case pline. Surorile sale mai mari sunt Rita, Vera, Lara și Aida, care s-au bcurat nespus să mai aibă o surioară.
Botezul micuței a avut loc la sfârșitul lunii august, în Maramureș, păstrând tradiția familiei. Și celelalte patru fete au fost botezate în aceeași zonă, iar pentru Laura și Cosmin locul are o semnificație aparte. Cosmin Curticăpean este originar din Maramureș, iar aici cei doi au ales și biserica în care s-au cununat.
După emoțiile nașterii și ale botezului, Laura Cosoi s-a bucurat de o perioadă de relaxare alături de soț și de cele cinci fete. În imaginile recente de la mare, actrița apare și în costum de baie, la puțin peste o lună după ce a născut.
Fotografiile care o surprind pe actriță la cinci săptămi după ce a născut, au atras atenția.
Totuși, Laura Cosoi însăși a pus accentul, atunci când a vorbit despre perioada de după naștere, nu pe ideea unei reveniri spectaculoase peste noapte, ci pe răbdare și pe faptul că organismul are nevoie de timp.
La scurt timp după nașterea Ninei, Laura Cosoi a publicat imagini în care vorbea deschis despre recuperarea postpartum. Actrița a mărturisit că, de această dată, a ales să poarte o centură postnatală, lucru pe care nu îl făcuse după celelalte patru sarcini. A ales chiar mărimea XS și a explicat că avusese impresia că acumulase mult mai multe kilograme decât în realitate.

„Am avut impresia despre mine că am pus mult mai multe kg, dar în realitate pare că doar Nina ocupa mare parte”, a spus Laura Cosoi despre felul în care își percepuse corpul în timpul sarcinii.
Vedeta a mai spus că, la două săptămâni după naștere, încă nu revenise la dimensiunile inițiale dar că nu punea presiune pe acest proces. În cazul ei, a observat și după celelalte sarcini că alăptarea contribuie la revenirea organismului.
Acum, imaginile în costum de baie arată cât de frumos se recuperează Laura Cosoi în această perioadă.
Nu este prima dată când actrița vorbește despre schimbările fizice provocate de sarcină. Laura Cosoi a discutat inclusiv despre vergeturi și despre faptul că acestea apar frecvent în timpul sarcinii. Într-o declarație mai veche, Laura Cosoi vorbea foarte direct despre kilogramele rămase după sarcină.

Spunea că acestea nu i s-au părut o povară, considerându-le firești, și descria transformările corpului în timpul sarcinii și după naștere drept o etapă, subliniind că important este ca mama să se simtă bine și să fie sănătoasă pentru ea și pentru copil.
Familia Laurei Cosoi și a lui Cosmin Curticăpean a crescut treptat, iar cele cinci fete sunt foarte apropiate ca vârstă.
Rita, fiica cea mare, s-a născut în 2018 și are acum 8 ani. Vera, născută în 2020, a împlinit 6 ani în august 2026. Lara, venită pe lume în 2022, are 4 ani, iar Aida, născută în 2024, a împlinit recent 2 ani. Nina, mezina familiei, s-a născut pe 30 iulie 2026.
Laura Cosoi a povestit încă din 2020 că ea și soțul ei își imaginau dintotdeauna o familie numeroasă. Actrița explica atunci că provenea, la rândul ei, dintr-un mediu familial în care era înconjurată de multe rude și că această imagine a unei case pline i-a rămas în minte încă din copilărie.

„Întotdeauna ne-am imaginat o familie numeroasă, cu mulți copii”, spunea Laura Cosoi despre ea și soțul ei. În același context, explica faptul că cei doi nu și-au fixat un număr de copii, ci au privit venirea fiecărui copil ca pe o mare bucurie.
La scurt timp după nașterea Ninei, întrebarea despre un al șaselea copil a reapărut inevitabil. Iar răspunsul Laurei Cosoi a surprins: vedeta nu a exclus complet posibilitatea de a deveni din nou mamă. Ea a spus că și-ar dori ca această perioadă să nu se termine, deși a precizat și că, în acest moment, simte că familia este completă. Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt căsătoriți din 2015.
Foto: Instagram
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook