Cum „se strecurau” tradițiile pascale la TV în Epoca de Aur

Însă, în urmă cu mai bine de 30 de ani, în perioada regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, un astfel de scenariu era de neconceput. Cu toate acestea, Televiziunea Română găsea modalități subtile de a marca Paștele, fără a intra în conflict cu ideologia oficială a Partidului Comunist.

Folclorul și divertismentul – metode de „acoperire”

În anii ’70 și începutul anilor ’80, Televiziunea Română reușea să strecoare în programul său emisiuni speciale de Paște, mascate sub forma unor producții de folclor și divertisment. În loc de slujbe religioase sau simboluri pascale evidente, românii vedeau emisiuni precum Tezaur Folcloric, realizat de Mărioara Murărescu, sau programe semnate de Elize Stan și Florentina Satmari, în care erau prezentate tradițiile populare, dar fără referințe directe la semnificația religioasă a sărbătorii.

Realizatorii TV se foloseau de imagini care sugerau atmosfera pascală, precum mese îmbelșugate, gospodine frământând cozonaci sau tineri îmbrăcați în costume populare cântând despre „sărbătoare” și „lumină”, dar fără a menționa Învierea sau simbolurile creștine. În unele cazuri, artiștii reușeau să strecoare versuri despre „Domnul” sau „bucuria primăverii”, dar acestea erau atent plasate pentru a nu atrage atenția cenzorilor.

Cenzura și „etajul 11”

Până la mijlocul anilor ’80, astfel de emisiuni erau tolerate, atâta timp cât nu menționau explicit elemente religioase. Programul TV trebuia să fie aprobat de cenzori, care își desfășurau activitatea la etajul 11 al clădirii Televiziunii Române. Realizatorii știau că, dacă un oficial al cenzurii își comanda o cafea în timpul vizionării, urma o discuție complicată, iar uneori, emisiunea trebuia refăcută. Dacă, în schimb, se ridicau și plecau fără comentarii, însemna că programul fusese „acceptat” tacit.

După 1986, situația s-a înrăutățit. Perioada 1986-1989 este considerată cea mai restrictivă din istoria Televiziunii Române, când orice urmă de referință la sărbătorile religioase a fost complet eliminată. Nici măcar voalat nu mai era permisă menționarea tradițiilor pascale, iar orice tentativă de a strecura aluzii era sancționată.

Ceaușescu și religia

Deși regimul comunist promova ateismul, iar propaganda oficială susținea că religia era o relicvă a trecutului, realitatea era mai nuanțată. Familia Ceaușescu însăși respecta unele tradiții religioase. Se spune că Zoia Ceaușescu ținea post și chiar se împărtășea, iar tatăl dictatorului, Andruță Ceaușescu, fusese consilier parohial în Scornicești până la moartea sa. De altfel, atunci când au murit părinții lui „Nea Nicu”, aceștia au fost îngropați cu un sobor de preoți, iar sicriele au fost purtate, conform tradiției oltenești, în care trase de boi, pe ulițele din Scornicești.

În cercurile înalte ale Partidului, mulți nomenclaturiști continuau să țină sărbătorile religioase în privat, chiar dacă în spațiul public susțineau ideologia oficială.

Umorul ca formă de rezistență

Înainte de interzicerea completă a referințelor pascale la televizor, unii artiști reușeau să transmită mesaje subtile publicului. Amza Pellea, celebru pentru monologurile sale în rolul lui Nea Mărin, era unul dintre aceștia. Înainte de 1983, când i s-a interzis să mai apară la TVR, scenetele sale includeau referințe discrete la sărbătoare, fără a menționa explicit Paștele. Publicul înțelegea aluzia atunci când personajele se pregăteau cu cozonaci și vin, chiar dacă nimeni nu spunea clar despre ce era vorba.

Paștele, în perioada comunistă, era o sărbătoare trăită în tăcere, cu biserici supravegheate și slujbe evitate de televiziune. Totuși, creativitatea realizatorilor de emisiuni și dorința oamenilor de a-și păstra tradițiile au făcut ca spiritul sărbătorii să supraviețuiască chiar și în cele mai întunecate vremuri.

Deși regimul încerca să șteargă orice urmă de credință din spațiul public, românii au găsit mereu modalități de a sărbători Paștele, fie și în fața unui televizor care le sugera, subtil, că tradiția merge mai departe.