Cel care i-a rupt sufletul când avea doar 17 ani este bărbatul care acum o face fericită. Iubitul ei de acum, Beni, odinioară a părăsit-o pentru că nu vroia să se pocăiască.
Dana Roba are o poveste care poate fi scenariul unui roman. După relații eșuate, povești de iubire triste și o căsnicie ratată, norocul i-a surâs. În viața ei s-a reîntors iubitul care la 17 ani a părăsit-o dintr-un motiv pe care multă vreme nu l-a înțeles: era pocăită.
Make-up artistul spune că durerea a fost atât de mare în acele momente încât l-a rugat pe Dumnezeu ca bărbatul să se gândească toată viața la ea. Și Divinitatea a ascultat-o. Beni, cel cu nume biblic nu doar că este cu ea acum, dar s-a și pocăit. Pentru că și „oamenii cu nume biblic, părerea mea, nu pot pleca de pe pământ, nemântuiți”, susține bruneta.
„Voiam să rămân cu Beni, dar știam că el nu vroia să se pocăiască”
„Pe Beni l-am cunoscut acum vreo 14 ani. Am fost vreo trei luni împreună. Eram minoră atunci, aveam 17 ani și m-am îndrăgostit de el foarte tare, cred că și el de mine. A fost o dragoste la prima vedere din ambele părți și el poate confirma. El nu era penticostal atunci, eu crescusem în familie de penticostali și nu vroiam să mă depărtez de calea asta. Chiar dacă mai târziu am făcut-o și regret enorm.
Voiam să rămân cu Beni, dar știam că el nu vroia să se pocăiască. Pentru că e greu la pocăiți, sunt niște reguli mai stricte, pe care la ortodocși le mai poți încălca, nu e atât de dramatic. Ne-am cunoscut undeva prin septembrie, octombrie, iar înainte de sărbătorile de Crăciun trebuia să mă ducă Beni acasă, să luăm masa împreună.
„El m-a sunat atunci și mi-a spus că nu mai vrea să fim împreună. A căzut cerul pe mine”
„Țin minte că eu luasem și cadouri atât pentru el cât și pentru mama și sora lui. El m-a sunat atunci și mi-a spus că nu mai vrea să fim împreună pentru că eu vreau să se pocăiască și el nu e pregătit de asta.
Nu mi-a venit să cred, a căzut cerul pe mine. I-am spus atunci că mă voi ruga pentru el să se pocăiască, în al doilea rând să nu mă uite niciodată și să se gândească la mine totdeauna. Și toată viața să nu pot să-i ies din suflet. Nu cred că el a luat în serios ce am spus eu atunci, dar eu am crezut. Ce voi spune acum, oamenii nu mă vor crede”.
„Când l-am cunoscut am spus că nu degeaba îl cheamă Beniamin, care e nume biblic, că sigur Dumnezeu are un plan cu el”
„Luni de zile mă rugam pentru el și sora mea, Lidia poate confirma, iar mama se enerva foarte tare și spunea să nu mai plâng după el. Mă trimitea să spăl vasele, ca să uit de durere. Dana, omul ăsta se va gândi la toată viața, dacă ăsta a fost motivul despărțirii că ești pocăită, spunea mama.
Când l-am cunoscut am spus că nu degeaba îl cheamă Beniamin, care e nume biblic, că sigur Dumnezeu are un plan cu el. Și-i spuneam: Tu n-ai cum să trăiești pe pământul ăsta cu numele Beni și să nu te pocăiești. Și oamenii cu nume biblic, părerea mea, nu pot pleca de pe pământ, nemântuiți”, a mărturisit Dana Roba într-un interviu pentru Prima TV.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook