Vlad Ciurea, unul dintre cei mai buni medici esteticieni, i-a făcut o surpriză cu adevărat incredibilă Danei Roba. Niciodată nu ar fi crezut că după atâtea nenorociri, va avea partea de o asemenea veste.
„Mi-a zis că vrea să mă opereze fără nici un cost la clinica lui privată”
Impresionat de povestea Danei Roba, medicul Vlad Ciurea i-a spus acesteia că pentru reconstrucții frunții nu îi va lua nici un ban. Make-up artistului nu i-a venit să creadă că poate exista un asemenea medic pe pământ și nu știe cum să-i mulțumească lui Dumnezeu că i l-a scos în cale.
„Este unul dintre cei mai renumiți medici din România. Mi-a zis că l-a impresionat povestea mea și că vrea să mă opereze fără niciun cost la clinica lui privată”, a spus fericită, Dana Roba.
„Prima oară vreau să fiu divorțată și după vorbim și despre nuntă. La pocăiți nu ai voie să stai în curvie”
După ce a fost la un pas să-și piardă viața, acum Dana Roba e fericită și liniștită în brațele iubitului său, antrenor de box și polițist de penitenciar. Cei doi se înțeleg din ce în ce mai bine, însă nu locuiesc împreună. Religia acesteia nu o permite, ea fiind pocăită. Chiar dacă este îndrăgostită de el, aceasta spune că nu vrea să se grăbească, deși s-a gândit și la o căsătorie cu acesta. Primordial este însă să divorțeze de Daniel Balaciu, apoi se va pune problema să-și refacă viața în mod oficial.
„Povestea noastră de iubire e foarte frumoasă. Prima oară vreau să fiu divorțată și după vorbim și despre nuntă. La pocăiți nu ai voie să stai în curvie. Momentan încă nu locuim împreună pentru că nu s-a mutat la mine cu țoale, cu tot”, a declarat Dana Roba pentru Spynews.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook