Un teribil accident s-a produs în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite. Fostul ministru al economiei, Daniel Chițoiu a fost implicat în accident, dar el a negat vehement că ar fi avut vreo vină.
Daniel Chițoiu va fi judecat pentru ucidere din culpă
Daniel Chițoiu a încercat să arate că nu el este vinovat de producerea accidentului din 26 decembrie 2019, dar procurorii au decis că fostul ministru al economiei este vinovat pentru moartea a două personae, scrie antena3.ro.
Este vorba despre un bărbat de 82 de ani, dar și de o femeie de 73 de ani care se aflau în autoturismul în care Daniel Chițoiu a intrat frontal.
Daniel Chițoiu, acuzat de moartea a două persoane
Din declarațiile martorilor, se pare că fostul ministru ar fi încercat o depășire în timp ce vorbea la telefon, manevră care l-a costat scump. Mașina pe care acesta o conducea a intrat frontal într-un alt autoturism care se deplasa regulamentar.
În ciuda faptul că Daniel Chițoiu a încercat să conteste expertiza, procurorii au decis că el este cel vinovat pentru producerea accidentului și că trebuie să meargă în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite.
Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieșind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliștii aflați în fața spitalului.
Surse judiciare spuneau că există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.
Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook