Un aluat rotund, acoperit neapărat cu sos de roșii, dar și cu alte ingrediente opționale, în funcție de gust, apoi băgat la cuptor. Asta e pizza!
Unde a apărut prima pizza
Pizza a apărut după secolul al XVI-lea, dar cuvântul în sine este mult mai vechi. El apare pentru prima dată într-un document în anul 997, apoi în alte documente medievale din Italia centrală și de sud.
Precursorul pizzei a fost, probabil, focaccia, o altă specialitate italiană sub forma unei pâini turtite pe care romanii antici o numeau panis focacius. Această pâine era servită în mod tradițional cu diverse topping-uri, de regulă condimente și plante aromatice, pentru a-i îmbunătăți gustul.
O pâine asemănătoare, denumită plakous, se servea și în Grecia antică, cu ierburi, ceapă sau usturoi, dar și în zone foarte îndepărtate precum India (paratha).
Probabil pizza a devenit o mâncare atât de iubită la nivel mondial, deoarece în mai multe colțuri ale lumii aceasta are „strămoși”.
Focaccia s-a transformat în pizza în secolul al XVI-lea, după descoperirea Americii, când au fost aduse din Lumea Nouă roșiile, potrivit „Historia”.
Inițial, adăugarea roșiilor pe blatul de pâine era o practică întâlnită mai degrabă în zonele sărace din sudul Italiei (la Napoli, locul de naștere al pizzei), motiv pentru care această mâncare și-a făcut cu greu loc în alimentația cotidiană a italienilor. Cu timpul însă, topping-urile s-au diversificat, iar pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Alexandre Dumas, tatăl, călătorind în Italia, a scris despre marea diversitate a sortimentelor de pizza.
Prima pizzerie s-a deschis în 1830 cu numele de „Antica Pizzeria Port’Alba”, la Napoli, aceasta fiind deschisă şi în zilele noastre.
Trebuie spus că cel mai cunoscut și apreciat tip de pizza din Italia este clasica Margherita. Cu privire la originea acestei pizze relativ simple circulă o poveste veche.
Cine a făcut clasica pizza Margherita
Se spune că pizza clasică Margherita ar fi fost creată în 1889 de către napoletanul Raffaele Esposito. Cu ocazia vizitei cuplului regal la Napoli, el ar fi creat o pizza inspirată de culorile steagului italian – roșu (roșii), alb (mozzarella) și verde (busuioc) – iar Reginei Margherita i-ar fi plăcut atât de mult mâncarea încât pizza a primit numele ei.
Pizza s-a răspândit dincolo de granițele orașului său de baștină spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dar a ajuns faimoasă mai târziu, și asta grație imigranților italieni din Statele Unite.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook