Dan Diaconescu și-a luat partenera de viață și au plecat la cumpărături. Dornici să cumpere un televizor, jurnalistul a folosit o sfoară pe care a scos-o din buzunar, pentru a face măsurătorile necesare.
Paparazzi Spynews l-au prins pe Dan Diaconescu la cumpărături înainte de Crăciun. Fostul patron al OTV a fost alături de soție într-un centru comercial, unde a intrat în diverse magazine. Ce a atras atenția tuturor a fost momentul în care acesta a dorit să cumpere un televizor. Atunci a scos o sfoară din buzunar, pe care o luase de acasă să facă măsurători exacte.
În aprilie, Diaconescu a scăpat de arestul preventiv
Cercetat pentru act sexual cu minore gemene în formă continuată și folosirea prostituției în formă continuată, Dan Diaconescu a fost în arest preventiv. A scăpat pe data de 13 aprilie, când judecătorii l-au plasat sub control judiciar. „Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva încheierii din data de 08.08.2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 20152/212/2023/a2.
În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) raportat la 205 din Codul de procedură penală, desfiinţează încheierea contestată şi, rejudecând, dispune: În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă în cauză faţă de inculpatul Diaconescu Cristian-Dan (…), măsură pe care o menţine, urmând să fie verificată cel târziu până la data de 07.10.2023”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.
Dan Diaconescu a negat acuzațiile și a afirmat că e o înscenare, mai ales că și probele procurorilor se bazează pe niște înregistrări din telefoanele fetelor și niște mărturii ale unor tipi din anturajul dubios al reclamantelor. Instanțele de judecată vor fi cele care vor decide cine spune adevărul și cine este vinovat în acest dosar.
Diaconescu a mai stat în închisoare pentru șantaj
Dan Diaconescu a mai fost închis pentru șantaj de presă. Acesta l-ar fi forțat pe un primar să-i dea o sumă de bani, pentru a nu publica o anchetă cu averea edilului. În acest dosar a fost condamnat definitiv pe 4 martie 2015 de magistrații de la Curtea de Apel București la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook