Invitată la emisiunea „În oglindă” de la Kanal D, Dana Marijuana a vorbit despre traumele trecutului, povestind și bătăile crunte pe care le-a încasat de la tatăl său. Care se transformase din „Dumnezeul meu” într-un „demon foarte mare”.
Cine e cu adevărat Dana Marijuana
A vrut să fie diferită, dar și viața ei a fost de film, pentru că a trăit mereu la extreme. A vrut să studieze psihologia, s-a certat cu tatăl său, a consumat substanțe interzise, dar acum Dana Marijuana își vede altfel viitorul. Numele de Marijuana nu l-a ales ea, ci Dragoș de la BUG Mafia când a primit propunerea să cânte cu ei. Și vrea să se știe cu adevărat cine e Dana Marijuana.
„Aveam 14 ani, pe acea vreme clar nu se știa de droguri. Noi nu știam, cel puțin și i s-a părut lui interesant. Plus că era un nume sonor și m-a întrebat dacă sunt de acord. Și am fost, pentru că mi-a plăcut cum sună. Mult timp după aceea am încercat substanțele, dar nu am fost niciodată un consumator. Lumea nu știe cu adevărat cine e Dana Marijuana.
„Bunica a fost fată de boier”
Eu provin dintr-o familie de chiaburi, li s-a dat pământ, l-au înmulțit. Bunica era fată de boier, se trăgea din Cluj, pe timpul monarhiei. Pe timpul comunismului tata a lucrat în Ministerul de Interne, iar bunicul în armată. Ca să ne înțelegem. Pe Dana Marijuana nu o veți vedea niciodată exagerată, dezbrăcată, drogată. Și când am avut probleme psihice, de care mă tratez și astăzi, au fost din cauza energiilor macrodimensionale de după revoluție”, a mărturisit Dana.
„Când mama a murit, s-a dus veriga de rezistență. Nu la noi ca frați și ca bunici, la tata s-a întâmplat”
Au existat momente grele între Dana Marijuana și tatăl său, care a ajuns să se comporte cum nici un părinte nu ar trebui: a lovit-o de nenumărate ori. Dana spune că schimbarea tatălui s-a produs după moartea mamei, care a fost cea mai minunată ființă, veriga de rezistență a familiei.
„Mama susținea casa și pe noi. După moartea mamei mele, lui tata i-a fost foarte greu, a fost foarte supărat. Mama a murit din cauza stresului și a luptelor pe care le-am dus în Centrul Vechi, unde am lucrat. Am avut o mamă minunată, părinții mei au fost doi oameni puternici, cu patru copii, bunicii extrem de stricți, dar spre binele nostru. Ne-au bucurat tot timpul. Am trăit și în casa lor și la bunica la țară foarte bine.
„Venea la mine și-mi spunea: te omor”
Am fost foarte fericită ca și copil. Cântam peste tot, în casă, când făceam curat. Când mama a murit, s-a dus veriga de rezistență. Nu la noi ca frați și ca bunici, la tata s-a întâmplat. N-a suportat asta, a început să nu-l mai intereseze de viața lui, nici de a noastră. A început să lupte cu toată lumea, până la ultima suflare, pentru binele celor buni. (…)
Tata numai avea echilibru, mama nu era să-l mai liniștească… se transformase într-un demon foarte mare, din Dumnezeul meu. De aceea nu am dat niciodată vina pe el, pentru că eu nu-l uit pe tata, ca spirit, ca entitate. Țin mintea că se înnegrea, venea la mine și-mi spunea: Te omor. Venea la mine și spunea: te omor.
Aveam niște trăiri cumplite, niște dureri de cap groaznice, dimineața simțeam că renasc și să seara mor. (…) La un moment dat n-am mai suportat și m-am luat cu el la bătaie. În stilul meu, mai diplomat, împachetat, am încercat să cer ajutor, dar m-au acuzat că am tras ceva, că sunt drogată. Nu știam ce să mai fac pentru a-mi salva tatăl. Unde să plec când eu munceam cu tata? Lucram împreună la magazin.”, s-a destăinuit cu lacrimi în ochi, artista.
Trasă în piept de băieții de la trupa „La familia”?
Dana Marijuana spune că ori de câte pleca în concerte alături de băieții de la trupa „La familia” lua bani de la părinți, pentru că nu primea nimic în urma prestației.
„Casa de discuri m-a păcălit. În actele care veneau acasă scria 00 lei, că nu se vinde nici măcar o casetă. Când acestea se vindeau ca pâinea caldă. Bănuțul?
La domnul Popi, mă scuzați, dar trebuie să îi spun numele. Am plecat de la ei și cu datorie de 24 de milioane, bani care spun că îi datorez și în ziua de azi. Dana, tu știi că La familia i-au bani separat pentru tine? Pentru Marijuana? Dragoș, nu vreau 250, 300 de dolari cât luați pentru mine, vreau 50 de dolari. Mi s-a spus: Tu fără noi ești un nimeni și un nimic și n-ai să faci nimic niciodată.
„Măcar banii de buzunar să mi-i dea”
Credeam în prietenia noastră, în tot, și nu-mi venea să cred. Mai ales că eu nu le ceream niciodată toți banii. Măcar banii de buzunar și n-au fost în stare să mi-i dea măcar pe aceea. Eram cu medicamentele, de pe patul de spital eu m-am dus la emisiune să fiu acolo cu lumea. Pe mine m-au băgat în spital caz special, să ne înțelegem. Nu să mă detoxifice de droguri. Nici unul din presă nu s-a prezentat la doctor să verifice. Măi, fata asta, o fi adevărat că se droghează sau e fals?”, s-a destăinuit cântăreața.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook