De la Lăsatul Secului la Înviere. Tradiții și obiceiuri neștiute din Postul Mare al Paștelui

Postul Paștelui 2025 se întinde pe 40 de zile, din 3 martie 2025 – 19 aprilie 2025. În această perioadă, credincioșii au tradiții mai puțin știute, care dau o notă de unicitate acestei perioade. Aceste tradiții combină elemente de purificare spirituală, protecție și pregătire pentru Înviere, fiind păstrate mai ales în zonele rurale sau în comunitățile care încă își onorează moștenirea străveche.

„Alimoria”, dansul ritualic din Alba

În satele din județul Alba, cum ar fi Rimetea sau Roșia Montană, există un obicei străvechi numit „Alimoria”, practicat în ajunul Lăsatului Secului pentru Postul Paștelui.

Este un dans ritualic al tinerilor, însoțit de cântece și măști, menit să alunge spiritele rele și să purifice comunitatea înainte de intrarea în post. Participanții, îmbrăcați în costume tradiționale sau cu fețe pictate, merg din casă în casă, aducând veselie, dar și un mesaj simbolic de trecere spre o perioadă de liniște și introspecție.

„Hodaițele”, chemarea primăverii în Transilvania

În unele zone din Transilvania, în prima săptămână a Postului Mare, copiii și tinerii practicau „Hodaițele”.

Potrivit acestui obicei, credincioșii băteau cu bâte în pământ sau în garduri, rostind versuri precum „Hodai, hodai, să vină iarba, să iasă soarele!”. Scopul era de a „trezi” natura și de a grăbi venirea primăverii, dar și de a marca simbolic începutul postului ca o perioadă de reînnoire spirituală și trupească.

„Legarea grânelor” pentru protecția recoltei

În Moldova și Oltenia, de Lăsatul Secului, există obiceiul „Legării grânelor”. Gospodarii legau simbolic spice de grâu sau porumb cu o ață roșie, crezând că astfel vor proteja recolta viitoare de păsări și dăunători pe durata postului. Acest ritual este însoțit de rugăciuni către Sfântul Haralambie, considerat protector al gospodăriilor.

„Sâlitul”, ritualul purificării prin fum

În unele sate din Munții Apuseni, la intrarea în Postul Paștelui, se practică „Sâlitul”, un ritual de afumare a casei cu tămâie sau ierburi uscate, precum busuiocul sau pelinul. Fumul era considerat un mijloc de alungare a „necuratului” și de pregătire a locuinței pentru perioada sfântă. În timp ce gospodina afuma fiecare colț al casei, membrii familiei rosteau rugăciuni sau cântau pricesne.

„Fărșangul”, ultima petrecere cu măști

În comunitățile cu influențe maghiare din Transilvania, precum cele din Harghita sau Covasna, „Fărșangul” este un carnaval care marchează sfârșitul perioadei „de dulce” înainte de Postul Mare. Deși mai cunoscut în alte țări, la românii din aceste zone a fost adaptat cu elemente locale.

Tinerii poartă măști grotești și costume ciudate, iar petrecerea se încheie cu arderea simbolică a unei păpuși numită „Fărșang”, semnificând despărțirea de veselia lumească și intrarea în post.

„Postul copiilor” sau ofranda micilor postitori

În unele sate din Bucovina, copiii care țineau post pentru prima dată (chiar și parțial) erau celebrați printr-un mic ritual numit „Postul copiilor”. În prima sâmbătă a postului, mamele le ofereau o „turtiță de post”, făcută din mălai și apă, uneori cu miere și o lumânare mică, simbolizând puritatea și efortul lor. Se credea că această tradiție îi încuraja să respecte postul și să înțeleagă importanța lui.

„Noaptea ouălor negre”, superstiție din Maramureș

O tradiție mai puțin cunoscută din Maramureș spune că în noaptea dinaintea Lăsatului Secului, gospodinele ascundeau ouăle rămase în locuri întunecate, crezând că acestea se vor „înegri” dacă sunt văzute de spirite rele. Ouăle erau apoi folosite doar pentru fapte bune (date de pomană sau oferite săracilor) după terminarea postului, ca un gest de milostenie.