Denise Rifai și-a găsit pețitorul. Are încredere deplină într-un concurent de la Asia Express. „Datorită lui, suntem de 15 ani împreună”
Apariția lui Andrei Ursu alături de Denise Rifai nu a fost una obișnuită. Artistul a venit însoțit de partenerul său, Vlad, confirmând public ceea ce până acum fusese ținut departe de ochii curioșilor.
Într-un dialog sincer, Andrei Ursu, cunoscut ca WRS, i-a povestit lui Denise Rifai că decizia de a vorbi despre viața personală a venit natural, odată ce a simțit că și-a găsit echilibrul.
Artistul a declarat că relația cu Vlad durează de trei ani și jumătate și că aceasta s-a consolidat după participarea la Asia Express, experiență care i-a apropiat și mai mult. De asemenea, cântărețul a povestit și momentul delicat în care a ales să își deschidă sufletul în fața familiei.
„Nu i-am spus mamei, voiam să o anunț atunci când voi găsi omul potrivit. Când l-am cunoscut pe Vlad, aveam un concert în Maramureș, aveam program aglomerat și nu apucam să merg la mama la Buzău să vorbesc cu ea față în față. Am o mătușă plecată în Germania, suntem foarte apropiați și i-am povestit ei prima dată.
Ea i-a spus mamei și așa a știut toată familia. A fost super drăguță, mi-a spus că intuia de când eram mic. Sunt foarte recunoscător că avem două familii foarte deschise. Eu cred că și noi i-am educat , amândoi suntem niște luptători”, a recunoscut Andrei Ursu în fața lui Denise Rifai.
În ceea ce privește relația de cuplu, Andrei Ursu a recunoscut că începutul nu a fost lipsit de provocări. După o perioadă lungă în care a fost singur, adaptarea la viața de cuplu a necesitat timp.
„Am fost 9 ani singur și stilul meu de viață era altfel”, a explicat Andrei Ursu, menționând că tranziția către o relație monogamă a fost un proces care a durat câteva luni. Relația celor doi băieți a evoluat rapid, iar cei doi au ajuns la un nivel de stabilitate care i-a determinat să își oficializeze simbolic legătura.
Andrei Ursu a dezvăluit că, după experiența Asia Express, și-au făcut inele, realizând ulterior că gestul echivalează cu o logodnă. Planurile de viitor includ și o nuntă, cel mai probabil în afara țării, în Italia sau Grecia, din cauza cadrului legal din România.
„Ne-am făcut inelele după Asia Express și după ce le-am pus pe mână ne-am dat seama că ne-am logodit. Din păcate trebuie să mergem prin Grecia sau Italia pentru nuntă, trebuie să strângem bani și avem în gând să găsim o vilă prin Toscana. Momentan, ne ocupăm de casă”, susține cântărețul.
Un moment emoționant al emisiunii a fost apariția mamei artistului, care a vorbit cu mândrie despre fiul său. Aceasta a dezvăluit o poveste inedită: relația sa de 15 ani a început datorită lui Andrei Ursu, care a pus la cale o adevărată „strategie” de cuplare.
„E Ursu pețitor”, a spus aceasta, explicând cum artistul a insistat timp de luni de zile pentru a-i face cunoștință cu actualul partener. Mărturia a stârnit reacția imediată a lui Denise Rifai, care a glumit spunând că, fiind necăsătorită, se lasă „în mâinile” lui Andrei Ursu pentru a-și găsi un partener, cu condiția să fie atent la alegerea nașului.
Denise Rifai și-a găsit pețitorul. A mărturisit că are încredere deplină într-un concurent de la Asia Express. „Datorită lui, suntem de 15 ani împreună”. „Avea o prietenă cu un an mai mică decât el, căreia îi murise mama. Și fata îi povestea că tatăl ei e nervos, eu eram divorțată și s-au gândit ei doi să facă astfel încât să mă cupleze cu tatăl fetei.
Șase luni s-a ținut de capul meu să-i dea numărul de telefon domnului. Într-un final am acceptat și s-a întâmplat cum au vrut ei. Prima dată m-am pregătit copiii și le-am spus că vom face sărbătorile de Paște împreună și de 15 ani am această relație datorită lui. E Ursu pețitor…”, a spus mama artistului, iar Denise Rifai a complimentat-o pentru părintele extraordinar care este.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook