Simona Ionescu / Redactor Șef

Descoperire uluitoare. Cum s-au transformat broaștele de la Cernobîl. Schimbarea e halucinantă

Descoperire uluitoare. Cum s-au transformat broaștele de la Cernobîl. Schimbarea e halucinantă
Când vine vorba de radiații, am aurit cu toții glumele că, în urma expunerii la acestea corpurile se modifică, apar membre  sau organe în plus, etc. dar nimeni nu a văzut o astfel de transformare sub proprii ochi. Până acum.

Broaștele de la Cernobîl, intens expuse unei cantități imense de radiații, sunt dovada schimbărilor care se pot petrece aproape peste noapte. Și vorbim de schimbări cu adevărat radicale.

Broaștelor din zonă nu le-a crescut coadă și nici un picior în plus, ci ele s-au modificat cu totul. Oamenii de știință au fost șocați să constate că după 30 de ani de expunere la radiații, broscuțele de culoare verde deschis au devenit negre-tăciune. În prezent culoarea lor nu mai amintește cu nimic de cea inițială.

Broaștele de copac de la Cernobîl s-au adaptat radiațiilor

Încă din anul 2016, niște cercetători care prindeau broaște pe la Cernobîl au observat acesta aspect bizar al acestora. Este vorba despre o modificare evolutivă extrem de rapidă. Această modificare e menită să le permită acestora să reziste să trăiască într-un mediu puternic radioactiv.

În aprilie 1986 a avut loc accidentul nuclear de la Cernobîl – o explozie majoră în centrala nucleară, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Ceea ce nu s-a știut până acum, rezultatele cercetării abia fiind publicate în revista Evolutionary Applications, este că broaștele de copac din zonă, (Hyla orientalis) și-au schimbat complet culoarea pielii, din verde deschis în negru. Acest aspect observat exclusiv în zona Cernobîlului, unde micile animale sunt expuse, de decenii, unui val de radiații.

Melanina le ajută pe broscuțe să trăiască radiate

Oamenii de știință care cercetează animalele, susțin că schimbarea e dictată de melanină. E același pigment care ne ajută să ne bronzăm, vara, atunci când facem plajă. ceea ce nu se știa e că melanina are și un rol mai puțin cunoscut, acela de a proteja celulele vii de efectul radiațiilor.

Din datele obținute până acum, indivizii care au dezvoltat această mutație au fost favorizați de-a lungul celor aproximativ 10 generații care au existat de la producerea exploziei de la Cernobîl, până în prezent. Astfel, populația de Hyla orientalis a devenit dominată de specimene de culoare neagră, mult mai rezistente la efectelor radiațiilor la care sunt expuse.

Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât arată că anumite modificări evolutive se pot produce extrem de rapid, în doar câteva decenii, respectiv generații, ca măsură de supraviețuire în fața anumitor evenimente catastrofale care ar putea duce la extincția speciei respective.

Sursa foto: Phys.org, Ukrbin.com

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre