Diana Matei are sufletul plin de lacrimi și nu-și poate reveni. Durerea e atât de mare încât n-a putut spune nimănui.
Diana Matei, dărâmată de durere. A primit vestea tristă înainte să urce pe scenă, în fața a 20.000 de oameni
Diana Matei și-a pierdut mama, iar durerea pe care a simțit-o a făcut-o să nu poate spune până acum nimănui. Artista a povestit pentru Click că în vara aceasta mama ei, s-a internat pentru o operație de hernie de disc, dar a luat o bacterie extrem de periculoasă din spital. După luni multe de stat în spital, a făcut septicemie și a trecut la cele veșnice, spre disperarea familiei.
„Nu am putut să spun până acum! Nici măcar pe Facebook nu am pus acest anunț”
„Eu, anul ăsta, am pierdut-o pe mama. S-a întâmplat pe 30 iulie, e recent. Mi-e greu și acum să vorbesc. A murit recent de septicemie, după ce a luat o bacterie intraspitalicească. Mama a stat șase luni în spital! A făcut, inițial, o spodilodiscită, iar, în urma unei operații de hernie de disc, a luat o bacterie intraspitalicească.
“Lucrurile au devenit grave, fiind un pacient neurologic”
Organismul i-a cedat, într-un final, n-a mai putut să lupte cu tot ceea ce s-a întâmplat. Nu am putut să spun până acum! Nici măcar pe Facebook nu am pus acest anunț! Nu am putut!
Ea a fost în două spitale. Medicii s-au luptat pentru viața ei până în ultima clipă, nu am ce să le reproșez. Am fost zi de zi la ea, am văzut degraderea ei de zi cu zi. Lucrurile au devenit grave, fiind un pacient neurologic, până la urmă nu a mai răspuns”, a dezvăluit artista.
„Nu am avut timp s-o jelesc că mi se strica machiajul!”
Vedeta stătea zilnic alături de mama sa, dar a fost obligată să-și vadă și de cântat. Ea a primit vestea morții, înainte cu puțin timp să urce pe scenă și nu a putut nici măcar să plângă.
„A avut o voință de a trăi cum greu mi-a fost dat să văd. Până în ultimul moment, ea a vrut să vină acasă. În toate aceste șase luni, cât am stat lângă ea la spital, am învațat o lecție de viață uriașă: cât de fragilă e viața și noi nu realizăm. Trebuie, însă, să mă liniștesc, să mă uit la prezent, la ceea ce fac.
Nu am avut timp s-o jelesc pe mama. Am fost la ea sâmbătă, iar duminică, chiar la concert am primit un telefon! Am simțit că pică cerul pe mine! Erau 20 000 de oameni acolo, eu trebuia să urc pe scenă să cânt, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. N-am putut nici să plâng că-mi stricam machiajul!”, s-a destăinuit vedeta.
A cerut dezlegare de la preot să nu mai poarte doliu
Pentru că are multe concerte și e obligată să poarte ținutele de scenă, Diana spune că a purtat doliu doar șase săptămâni, apoi a cerut dezlegare de la preot.
„Am purtat doliu până la parastasul de șase săptămâni. Apoi, am fost la preot și el mi-a dat dezlegare. E greu să urci pe scenă în haine negre. Plus că nu puteam să fiu pe scenă în haine colorate și apoi să trec, din nou, la cele de doliu. În definitiv, doliu îl ții în suflet!”, a recunoscut artista.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook