A fost unul dintre cei mai buni medici români specializați în tehnici de reproducere umană asistată. Dar moartea nu întreabă pe nimeni… Doctorița Anca Cornelia Moisa, unul dintre cei mai iubiți medici ginecologi a plecat la Ceruri.
Reprezentanții spitalului clinic prof. „Dr. Panait Sârbu” au trimis un mesaj tulburător, în care au anunțat cu durere în suflet că s-au despărțit definitiv de unul dintre cei mai sufletiști medici ai României. „Cu mare regret și tristețe, anunțăm plecarea în neființă a doamnei doctor Anca Cornelia Moisa, medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Clinic Prof. „Dr. Panait Sîrbu”.
„A fost unul dintre cei mai buni medici români, specializați în tehnici de reproducere umană asistată”
„Încă din anul 1993, de când s-a alăturat echipei spitalului nostru, doamna doctor a fost un model de responsabilitate și profesionalism și, nu în ultimul rând, s-a remarcat prin modestie, onestitate, empatie și respect atât pentru pacienți, cât și pentru toți colegii.
A fost unul dintre cei mai buni medici români, specializați în tehnici de reproducere umană asistată. Dorim să transmitem sincere condoleanțe celor dragi în această perioadă dificilă. Drum lin printre îngeri, Doamna Doctor”, a fost comunicatul trimis de instituția spitalicească.
Coordonator al Programului Național de Fertilizare in Vitro
Prin mâinile regretatei doctorițe, coordonator al Programului Național de Fertilizare in Vitro de la spitalul „Panait Sârbu” au trecut multe femei, care au ajuns la ea sperând într-o ultimă minune. Iar Anca Moisa le-a ajutat pe fiecare în parte să-și împlinească cel mai mare vis: să devină mame.
„Din păcate, multe cazuri de infertilitate nu au o cauză cunoscută, ceea ce este foarte frustrant, atât pentru medic, cât mai ales pentru cuplu. Uneori, fertilizarea in vitro poate ajuta la depistarea cauzei, deoarece această procedură necesită investigaţii amănunţite“, spunea medicul.
„Persoanele cu probleme de infertilitate merg din medic în medic iar acest lucru nu este benefic, pentru că totul trebuie luat de la capăt de fiecare dată, or cel mai indicat este ca un singur medic să urmărească întregul tablou al pacientului, evoluţia, problemele care apar şi care trebuie rezolvate”, a declarat dr. Anca Moisa într-un interviu pentru Adevărul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook