Simona Ionescu / Redactor Șef

Prințul William și prințesa Kate, moment savuros în Irlanda de Nord. Au preparat o rețetă tradițională inedită: plăcintă cu cartofi și mere

Prințul William și prințesa Kate, moment savuros în Irlanda de Nord. Au preparat o rețetă tradițională inedită: plăcintă cu cartofi și mere
Prințul William și prințesa Kate au încheiat o vizită surpriză în Irlanda de Nord cu un moment autentic, apreciat de toți cei prezenți: au pregătit o rețetă tradițională de plăcintă cu cartofi și mere la ferma Long Meadow Cider, din comitatul Armagh.

Prințul William și prințesa Kate și-au pus șorțurile în față și au dezvăluit o latură drăguță, cea de bucătari. Cei doi au pregătit o rețetă tradițională care combină merele cu cartofi pasați pentru o textură moale, un preparat emblematic pentru regiune.

Kate Middleton a reușit din prima încercare să întindă aluatul perfect rotund, în timp ce William, confruntat cu o formă ovală, a glumit: „Dacă privești așa, pare un cerc”, provocând hohote de râs.

Ingredientele necesare

Prințul William și prințesa Kate, moment savuros în Irlanda de Nord. Au preparat o rețetă tradițională inedită: plăcintă cu cartofi și mere
Kate și William, în Irlanda de Nord. Sursă foto: OK Magazine

Pentru a pregăti celebra rețetă de plăcintă cu mere și cartofi, e nevoie de următoarele ingrediente pentru aluat: 300 g făină albă, 150 g unt rece tăiat cubulețe, 2–3 linguri zahăr, 3-4 linguri cu apă rece (sau până se leagă aluatul).

Penttru umplutură sunt necesare: 800-900 g mere, de preferat mai dulci, 1-2 cartofi medii fierți și pasați, 75-100 g zahăr (după gust), 1 linguriță cu scorțișoară, 1/4 linguriță cu nucșoară (opțional).

Mai aveți nevoie de coaja unei lămâi și 1-2 linguri cu suc de lămâie, 1 lingură cu amidon sau făină (dacă merele sunt foarte zemoase), 20-30 g unt care se pune peste umplutură. Pentru uns: 1 ou bătut.

 Mod de preparare

Pentru a face foile de plăcintă, se amestecă 300 g făină albă cu 150 g unt rece tăiat cubulețe și 2-3 linguri cu zahăr, și se amestecă foarte bine până se obțin firimituri. Se adaugă treptat 3-4 linguri cu apă rece până se leagă, apoi se împarte în două, se învelește și se lasă 30 de minute la frigider.

Cum se pregătește umplutura

Prințul William și prințesa Kate, moment savuros în Irlanda de Nord. Au preparat o rețetă tradițională inedită: plăcintă cu cartofi și mere
Kate și William, bucătari simpatici. Sursă foto: OKMagazine

Pentru a pregăti umplutura, se curăță merele și se feliază subțiri. Se pun la fiert cartofii, se pasează, apoi se amestecă cu merele feliate, zahărul, scorțișoara, nucșoara, coaja și sucul de la lămâie, plus o lingură cu amidon pentru ca umplutura să se lege perfect. Dacă se dorește, se mai poate pune zahăr.

Asamblare și coacere

Se tapetează forma și se întinde jumătate din aluat. Se pune umplutura din mere și cartofi și câteva bucăți mici de unt deasupra. Întindeți apoi a doua foaie, acoperiți, strângeți bine marginile și ungeți cu ou, pentru o crustă deosebită. Introduceți în cuptor la 180 de grade Celsius pentru 40-55 de minute. Înainte de a servi, lăsați puțin prăjitura să se răcească.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *