A luptat cu o boală necruțătoare, dar n-a putut să o învingă. S-a stins când mai avea atâtea lucruri de spus.
Un alt jurnalist cunoscut a plecat să se odihnească la Ceruri
Dragoș Buzărin, fost jurnalist în Craiova la ziarul Cuvântul Libertății , a plecat într-o lume mai bună la doar 52 de ani. S-a chinuit mult să învingă o nenorocită de tumoră cerebrală, dar trupul său a cedat. Vestea tristă a fost dată de jurnalistul Ion Jianu pe rețeaua de socializare.
Era fratele publicistului Alin Buzărin
Potrivit declarațiilor lui Ion Jianu, Dragoș era fratele unei alte personalități din România, Alin Buzărin, reporter special și editorialist la ProSport și, din 2003, la Gazeta Sporturilor, (co)realizator al talk-show-urilor Sport Weekend la Radio Contact și Derby la Radio Total Sport FM.
„O veste cumplită: Dragoș Buzărin, fost ziarist la Cuvântul Libertății, a decedat în această seară! Avea 52 de ani și o tumoare cerebrală fără leac… Este fratele remarcabilului publicist Alin Buzărin (Gazeta Sporturilor). Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris marți seară jurnalistul pe Facebook.
În urmă cu doar câteva zile s-a stins și jurnalistul Valentin Iacob
Această tragedie vine după o altă dramă. Cu doar câteva zile în urmă a plecat dintre noi și jurnalistul Valentin Iacob, la vârsta de 67 de ani. Și acesta a suferit tot de o maladie gravă și a murit la scurt timp de când a primit vestea de la medici. „Obosiți de viața de aici, poeții se retrag în viața de dincolo.
Ieri, s-a dus și Valentin Iacob, ”poetul de la Stalingrad”, să joace ”poker cosmic”. Prieten și coleg, mulți ani, la excepționala revistă ”Formula As”, a plecat într-un fel ciudat, aproape fără de veste, el, vorbitorul neobosit și avidul de viața căzută de pe partea asta a lui Dumnezeu.
O foarte scurtă luptă cu o boală necruțătoare, la care nu s-a gîndit niciodată, și gata. Tocmai cînd, după ani de pribegie sufletească, își găsise un acasă firesc. (…)
I s-o fi făcut dor de cei plecați mai înainte, colegi și prieteni ai noștri, Silvia Kerim, Sorin Preda, Bogdan Lupescu, Marius Petrescu. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace! Dumnezeu să aibă grijă și de sufletul robului său Valentin!”, a anunțat liderul AUR, Claudiu Târziu, jurnalist și scriitor, pe pagina sa de Facebook.
Sursă foto: fresh24
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook