Doliu la Academia Română. A murit Răzvan Theodorescu, academician și fost președinte al TVR

Lumea academică română este în doliu. În luna mai academicianul Răzvan Theodorescu ar fi împlinit 84 de ani. S-a stins din viață pe un pat de spital de la Urgență Floreasca, după trei zile de la internare.

Fiica sa, Ilinca Theodorescu, a venit din Argeș, unde locuiește, uluită de ce i s-a întâmplat tatălui deoarece acesta se simțea bine și se aștepta să-l externeze. Conform spuselor ei, afecțiunea era la stomac, de aceea s-a dus la spital. Se pare că totul s-a petrecut brusc, nu i s-au dat detalii, știe doar că a fost intubat.

Remarcabilul om de cultură s-a născut la 22 mai 1939, la București. Răzvan Theodorescu a fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997. Totodată, el a fost și primul director general al Televiziunii Române (1990-1992).

Amintim că a fost numit la conducerea Societății Române de Televiziune de Ion Iliescu, printr-o decizie a Consiliului Frontului Salvării Naționale (FSN). Mandatul său a fost marcat de evenimente socio-politice, precum primele alegeri democratice și mineriadele. Decizia lui de a întrerupe emisia din timpul mineriadei din 13 iunie 1990 a fost criticată în repetate rânduri.

Amintiri din epoca de directorat la TVR

„Inițiativa mea de atunci, mi s-a reproșat tot timpul, dar eu nu mi-o reproșez. Dacă n-aș fi făcut acest lucru, s-ar fi iscat un adevărat război civil”, a declarat Theodorescu. Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, in 2007, Răzvan Theodrescu relata despre perioada când era președinte TVR.

,,Dădeam dimineața, la prânz și seara imagini din Piață. Ana Blandiana mi-a reproșat de ce dau dimineața și la prânz, când nu era lumea acolo. I-am spus că este un moment unic în Europa răsăriteană, eu dau radiografia. Ce vreți mai mult, ca în Piața Universității era mama mea? Ai mei erau liberali. Asta e…”

Apoi, a fost consilier prezidențial,  ministru al Culturii, în Guvernul Adrian Nastase (2000-2004), având o carieră cu adevărat impresionantă în spate. În lumea academică rămâne în memorie ca fiind cel mai prestigios medievalist român.

Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie și artă

De-a lungul vieții sale academice, Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate; Mănăstirea Dragomirna (1965), Mănăstirea Bistrița (1966), Biserica Stavropoleos (1967), Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974), Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976),

Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979), Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979), Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980), Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) – 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992), Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992),

Cele 900 zile ale „manipulării” (Editura Tinerama, București, 1994), Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995), Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999), Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999), după cum arată Qmagazine.

Exclus din facultate pe motive politice

Răzvan Theodorescu a devenit membru titular al Academiei Române în anul 2000, și vicepreședinte al acesteia, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, dar și membru a două academii din sud-estul Europei. Amintim că în anul 1993, Răzvan Theodorescu a fost laureat al Premiului Herder și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor. Ultimii ani din viață l-au găsit în imediat apropiere a președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, fostul rector al UBB.

Apropiații știu că era doctor în Științe Istorice din 1972, când a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1955-1963, cu o întrerupere în perioada 1959-1961 când a fost exmatriculat din motive politice, iar în acel răstimp a fost muncitor necalificat.