Simona Ionescu / Redactor Șef

A fost o cerere în căsătorie Dorel în căsătorie cum rar mai întâlnești, dar actorul din „Las Fierbinți” spune că a făcut așa cum a simțit. Chiar dacă între cei doi e o diferență de 14 ani, sunt parcă mai îndrăgostiți ca niciodată.

„Am cerut-o pe 4 iulie 2016 și am făcut-o în momentul în care ea se încălța, noi pregătindu-ne să ieșim din casă, să mergem la finala Românii au talent, unde eu susțineam un spectacol de improvizație, în calitate de invitat. Știu, vă așteptați la ceva mai siropos, dar așa mi-a venit mie atunci, chiar nu puteam să mai aștept până seara, în ziua aia luasem și inelul și eram nerăbdător să o cer”, a mărturisit Mihai Rait Dragomir cu ceva timp în urmă.

Drama din viața actorului

Chiar dacă pe scenă reușește mereu să aducă zâmbetul pe buze tuturor, Mihai a fost la un pas de moarte cu câțiva ani în urmă. Invitat nu demult într-un podcast, acesta a povestit nenorocirea prin care a trecut. Actorul a luat mai multe pastile, pe care le primise de la mama sa pentru a-i calma răul provocat de mâncare, cu alcool.

dorel din las fierbinti si sotia
Dorel din Las fierbinți și frumoasa lui soție

„Era 8 noiembrie, băusem vreo 7 sticle de vin, era dulce. Nu vomitam, îmi părea rău de vinul ăla. Beam două pahare de vin, luam 2 pastile anti greață. Că mie maică-mea, când mi-a dat pastilele alea, mie mi-a venit rău de la mâncare. Nu mi-a zis cum să le iau. Am luat în total 16 – 20 de pastile, nu mai știu.

„S-a speriat și doctorul. Căuta într-o agendă să vadă ce să facă”

Am băut, când m-am trezit m-am dus la autogara din Constanța și m-am dus să plec la Hârșova, la Giurgeni, unde aveam eu treabă. Pe drum așa, pe unde mă lăsase pe mine 42, a început să-mi plece gâtul. Puneam capul în barbă și nu puteam să-l ridic, să-l dau înapoi. În capul meu… îmi trecea, mă lua. Și în apropiere de Hârșova mi-a trecut.

Zic, nu mă opresc acasă că mă iau ai mei, «ce ai făcut nenorocitule, ai băut?». Zic că duc la Giurgeni, la intrare în sat, am trecut de cimitir, a tras pe dreapta și m-am dat de vale. M-am întins pe iarbă. Pe drum mi se răsucea capul… L-a sunat mamaia pe tata. A zis: «vino și ia-l pe ăsta că face urât din cap». M-am dus la Hârșova, la spital, la urgență, s-a speriat și doctorul. Căuta într-o agendă să vadă ce să facă”, a povestit actorul, în podcastul moderat de Mihai Bobonete.

Cerere în căsătorie Dorel rămâne una dintre cele mai neobișnuite momente ale actorului. Pe 4 iulie 2016, în timp ce se pregătea pentru Românii au talent, Dorel a făcut cerere în căsătorie în cel mai spontan mod posibil. Chiar dacă cerere în căsătorie Dorel nu a fost clasică, plin de romantism și planificare, actorul spune că a urmat-o pe inimă și nu a putut să mai aștepte. Elena Udrea mai stă la Târgșor. DNA a depus contestație la cererea de eliberare condiționată. „Nu există nici un fel de justificare”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre