Simona Ionescu / Redactor Șef

Dorința nepotului e lege pentru Oreste. „Trebuie să ținem tradiția asta, de dragul celui mic”

Dorința nepotului e lege pentru Oreste. „Trebuie să ținem tradiția asta, de dragul celui mic”
Chiar de Ziua Națională a Franței, cunoscutul jurnalist Oreste Teodorescu își serbează ziua de naștere. Împlinește 48 de ani.

Deși nu e un împătimit al petrecerilor, soția vedetei, Liliana Teodorescu a dezvăluit cum va decurge momentul aniversării.

Femeia care îi stă alături de aproape trei decenii susține că evenimentul se va desfășura la malul mării, la terasa de la Vama Veche pe care au redeschis-o. Soții Teodorescu sunt fericiți pentru că vor veni fiica și nepotul Igor Alexandru, o minune de copil care le înfrumusețează viața. Deși nu se știe încă ce se va pune la cale pentru Oreste, un lucru e sigur. Se vor castele de nisip pe plajă și se va mânca tort, pentru că micuțul e înnebunit să sufle în lumânări.

Oreste și jumătatea lui, Liliana

„Mai în glumă, mai în serios, trebuie să facem o ședință de familie, să vedem ce și cum”

„Serbăm în familie și cam atât. Vor fi alături de noi și fata, Sabina, dar și nepotul nostru, Igor Alexandru, de patru ani. Nu știu încă cum vom marca. Nu am hotărât! Mai în glumă, mai în serios, trebuie să facem o ședință de familie, să vedem ce și cum. Foarte probabil vom avea un tort. Îi plac dulciurile celui mic și-i place foarte tare momentul acela în care se suflă în lumânările din tort. Și tot ce urmează, așa că trebuie să ținem tradiția asta, de dragul celui mic.

 „Vom merge pe plajă, ne vom juca și vom bea șampanie pentru copii”

Va fi mai mult o zi pentru cel mic, decât pentru cel mare! Bunicul și nepotul vor avea parte de maximă atenție. În rest, nu va fi nimic spectaculos. Vom merge pe plajă, ne vom juca. Și vom bea șampanie pentru copiii. Nu va fi niciun fel de alt tip de petrecere. Oreste nu e genul căruia să-i placă petrecerile și nu e nici amator de alcool. Nu ține neapărat nici să sărbătorim evenimente de acest fel.

Nepotul lui Oreste, la puțin timp după ce a venit pe lume

„E plăcut însă că suntem aici, că suntem toți împreună”

Va trebui să vedem prin jur, pe aici, pe la Vama Veche unde suntem cu toții, fiindcă am redeschis terasa. Terasa o vom ține deschisă până pe 3 septembrie, dar ziua lui Oreste o vom serba acasă, la cazare, nu la terasă, în seara respectivă. E plăcut însă că suntem aici, că suntem toți împreună. Avem activități care îl include pe cel mic, cum ar fi să mergem să vedem luna sau să facem castele de nisip”, a declarat Liliana Teodorescu pentru Impact.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre