Mellina, bine-cunoscută după aparițiile ei la Survivor și la „Bravo, ai stil” a ajuns de urgență la Spitalul Universitar din București. Aici medicii au recunoscut că au o problemă: nu știu ce diagnostic să îi pună. Artista se confruntă de câteva luni cu simptome greu de suportat, iar în ultima perioadă lucruri s-au agravat serios. Săptămâna aceasta, tânăra nu a mai dormit deloc.
De cinci luni, artista se confruntă cu usturimi și dureri persistente în partea de jos a abdomenului, iar în ultimele cinci zile disconfortul s-a agravat atât de mult, încât nu a mai putut dormi.
Vedeta povestește că totul a început cu o infecție urinară, acum cinci luni. A mers la medic, a primit tratament, însă după un timp, au început din nou durerile. A urmat din nou vizite la medic. S-a dus la Ginecologie, la Urologie, a încercat uleiuri esențiale. În timp ce analizele au arătat că e sănătoasă, simptomele au continuat.
Mellina, situație disperată. Medicii nu știu ce diagnostic să-i pună
Joi dimineață, din cauza durerilor insuportabile, artista a ajuns la Urgențe. „Sunt disperată! Mă confrunt cu o simptomatologie greu de suportat de ceva timp și nu știe nimeni ce am. Vă scriu de la Urgență de la Spitalul Universitar, unde mi se spune că nu au ce să îmi facă. Îmi dau doar calmante care nu își fac efectul.
Nu mai dorm de vreo 5 zile, simptomatologia este durere și usturime în partea de jos a abdomenului”, a scris vedeta, disperată pe Instagram. Ea a făcut și un apel: „dacă este vreun doctor care îmi poate recomanda unde m-aș putea interna… ce aș putea face… Mă plimb de luni întregi de la Urgente, la Gineco, la Urologie… niciun tratament de până acum nu a avut efect!”.
Fanii vedetei nu au rămas indiferenți la cererea de ajutor a preferatei lor. Ei i-au scris în număr mare.
„Sunt copleșită de toate mesajele de încurajare, de mesajele în care veniți cu soluții și ajutor, dar mai ales de mesajele în care îmi scrieți că vă confruntați și voi cu simptomatologie asemănătoare și căutați și voi la rândul vostru soluții. Mesajele voastre m-au ajutat să mă liniștesc în suflet, că tare căzută sunt”, a mai scris Mellina pe pagina de Instagram.
Sursa foto: Pixabay, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook