Elena Cârstea face primul pas în revenirea în muzică. Vedeta nu se aștepta la o asemenea reacție din partea colegilor

După o perioadă foarte grea din punctul de vedere al sănătății, Elena Cârstea și-a revenit și le-a făcut o frumoasă surpriză fanilor. A postat o melodie nou-nouță, compoziție proprie. Elena Cârstea o cântă în engleză, iar interpretarea ei ne amintește de diva care era înainte să se mărite și să se mute cu fetele ei în America, din vremurile când umplea sălile la concerte. Surprinzător, nici un coleg din România nu a avut vreo reacție publică și niciun post de radio muzical nu a vorbit despre melodia ei.
Elena Cârstea nu poate renunța la muzică și recent le-a prezentat fanilor săi o piesă sensibilă, ale cărei versuri și muzică îi aparțin. Vedeta s-ar fi așteptat la o reacție din partea colegilor, dar aceștia nu au scos un cuvânt.
„Sunt surprinsă de reacția colegilor, aproape inexistentă. Oricum, vizionare plăcută”, a scris vedeta.
Cântăreața a mărturisit faptul că nu suferă pentru că nu a fost băgată în seamă, dar fanii au reacționat pe măsură, în foarte multe comentarii.
„O minunată piesă. Din păcate, e greu să apreciezi diamante într-o industrie”. Un alt internaut, fascinat de noua melodie a Elenei Cârstei, i-a propus să facă „gălăgie pe marginea ei”.
„Este o piesă celestă, ai răbdare să se acorde stelele la ea, apoi colegii. Chiar e un cântec minunat și, dacă accepți mediatizare, facem “gălăgie” pe marginea ei”, a scris jurnalista Amorena Minculescu.
„Mai acordă-le timp… poate încă nu au văzut că ai lansat-o. Nu te necăji… Ei or să te asculte și o să fie uimiți”.
„Din pacate majoritatea compozitorilor actuali,scriu niste teme foarte simple cu cateva acorduri, simple 3 maxim 4, usor de retinut,si. fara bridge ,doar un vers si refren,pentru ca memoria ascultatorii actuali este antrenata de posturile de radio,care transmit genul asta de cantece repetative,fara melodie, just beat,din care. ,chiar daca asculti non stop un radio de pop music si playlistul sau este pe. repeat,nu retii,nimic! Asa ca tu continuua sa. faci ceea ce simti,ca faci bine si printre cei care nu inteleg se mai. gasesc si unii ca noi,care inca stim sa apreciem valoare reala a talentului tau!”.
„Nu credeam niciodată că lumea va uita repede ce înseamnă originalitate, autenticitate, demnitate, onoare și respect! Eu te felicit pentru tot ceea ce ai creat! Mulțumesc pentru tot!”, au comentat alții fani de-ai artistei.
Una dintre cele mai bune voci ale României, care se află în America de peste 20 de ani, a suferit un AVC și, de atunci, merge în baston.
Anul trecut și soțul său s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Glenn Muttard a fost la un pas de moarte, însă a reușit să treacă peste acel hop. Tot atunci i-a murit „maidanezul de 15 ani, cel mai minunat motan”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
Titlul articolului este exagerat. faptul ca a compus un cantec,altfel placut,nu echivaleaza cu revenirea in muzica. Mai vedem, vorba orbului. Cine stie ce usi a trantit cand a plecat la America,ramaneti ba taranilor cu industriile voastre eu sunt diamant !