A fost tentată să participe la Survivor România și Asia Express, dar în final Elena Gheorghe a spus pas. Aflați de ce.
Elena Gheorghe a spus tot adevărul. Care este visul său neîmplinit
De-a lungul timpului, cântăreața Elena Gheorghe a fost dorită atât în emisiunea Asia Express cât și în show-ul Survivor România. A avut o tentativă să spună da, dar în final a preferat să amâne decizia. Care să fie motivul pentru care artista nu a vrut să paricipe la nici un show? Recent, aceasta a spus că s-a gândit mult și a realizat că nu poate lipsi de acasă atât de mult timp, pentru că cei mici, Nicolas și Amelia, nu s-ar descurca singuri.
“Am primit multe invitații pentru Survivor, dar nu mă văd acolo, pentru că aș lipsi foarte mult de acasă, nu aș putea sta cu copiii. Ca idee, ar fi o experiență, dar deocamdată am zis nu. La un moment dat, am fost sunată insistent pentru Asia Express și chiar mă gândeam cu soțul meu că așa ar mai merge. Ar fi mai ușor, să fiu cu cineva cunoscut, cu soțul sau sora mea. Dar aș refuza și acum, avem doi copii care sunt la vârsta la care au nevoie de noi”, a mărturisit artista pentru Playtech.
„M-aș vedea tot în direcția asta”
Chiar dacă are o carieră de invidiat în muzică, Elena Gheorghe e îndrăgostită de televiziune și și-ar dori să aibă o emisiune. Iar dacă ar fi muzicală, cu atât mai bine.
“Nu am avut până acum vreun proiect TV, dar pe viitor probabil mă voi axa mai mult pe televiziune, fiindcă nu se știe ce se va întâmpla. Mie îmi place în primul rând să cânt, dar și în televiziune pentru că și acolo te poți exprima cântând. M-aș vedea tot în direcția asta, la o emisiune muzicală”, este visul artistei.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook