Simona Ionescu / Redactor Șef

Elena Udrea condamnare Udrea nu mai poate face nimic ca să scape. Va sta în spatele gratiilor timp de șase ani. Totodată, ea a fugit din țară – cred anchetatorii, în dimineața zilei de joi, înainte de pronunțarea sentinței.

Elena Udrea condamnare Udrea nu mai are scăpare. Va face 6 ani de închisoare în dosarul Gala  Bute

Indiferent cât s-a chinuit să demonstreze instanței că are dreptate, Elena Udrea nu a putut. De data asta, situația ei s-a agravat. Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”.

Ca atare, fostă blonda a lui Băsescu nu mai are scăpare și va fi obligată să execute șase de ani de închisoare. Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă.

Șapte ani de procese

Udrea a stat prin procese timp de șapte ani, perioadă în care a introdus căi extraordinare de atac și a profitat de o decizie a Curții Constituționale pentru a tergiversa dosarul.

udrea1

Prima dată ea a fost condamnată la șase ani de închisoare în anul 2018 însă la momentul pronunțării se afla în Costa Rica, unde a cerut azil politic.

Interpol a reținut-o însă în 2018 în acel loc. A ajuns în spatele gratiilor, dar a fost eliberată în același an. Atunci a avut noroc, întrucât Curtea Constituțională a decis că sunt ilegale completurile de la instanța supremă. În iulie 2019, Udrea a revenit în România.

Va trebui să plătească și 3 milioane de euro

Totodată, fostul ministru al Turismului este obligată să scoată din buzunar și 3 milioane de euro despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism. Alți 600.000 euro va trebui să îi plătească către martorul Corin Boian, plus 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. De asemenea, instanța a hotărât să-i fie confiscate și sumele de 695.367 lei şi 296.076 lei, în folosul statului. Dosarul Gala Bute a fost trimis de DNA în instanță în aprilie 2015.

Sursă foto: romaniatv

Elena Udrea condamnare marchează un moment crucial în justiția românească. Elena Udrea a primit 6 ani de închisoare pentru dosarul Gala Bute, iar Elena Udrea a fugit din țară în dimineața pronunțării sentinței. Judecătorii de la Înalta Curte au respins toate contestaţiile depuse de aceasta și ceilalți inculpaţi. Situaţia fostei politiciene s-a agravat considerabil. Nu mai are scăpare legală. Elena Cârstea s-a ținut de cuvânt: a venit în România, dar are nevoie de ajutor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre