Aflată în închisoare, Elena Udrea tocmai ce a primit o lovitură cumplită. Judecătorii au luat o decizie în ceea ce privește cererea sa de revizuire în dosarul Gala Bute.
Concluzia este că fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va petrece sărbătorile de iarnă departe de familie, în Penitenciarul Târgșor. Judecătorii de la Curtea Supremă i-au respins cererea de revizuire a condamnării. Magistrații au concluzionat că este inadmisibilă cererea ei de revizuire formulată împotriva sentințelor penale în dosarele relevante.
„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizventa Udrea Elena Gabriela împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (…)”, se arată în decizia magistraților. În ciuda respingerii, avocații Elenei Udrea pot decide să conteste hotărârea în speranța unei decizii favorabile în instanțele ulterioare. De asemenea, Elena Udrea este obligată să plătească suma de 300 de lei cheltuieli de judecată către stat și are posibilitatea de a face apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare
Amintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în 2018 pentru luare de mită și abuz în serviciu în cadrul Dosarului Gala Bute. Fostul ministru a plecat din țară și a trăit în Costa Rica, acolo unde a adus-o pe lume și pe fiica sa, Eva Maria. După definitivarea sentinței, Elena Udrea a fost reținută în Costa Rica și adusă înapoi în România.
Fosta „blondă de la Cotroceni” a mai încercat o dată să fugă din țară, în Grecia, dar și atunci Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Amintim că în același dosar, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Acesta din urmă a decedat.
Sursa foto: Arhivă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook