Simona Ionescu / Redactor Șef

Emoționată, Gina Pistol își declară admirația pentru artista care cântă cu Smiley: „Frumusețe talentată!

Emoționată, Gina Pistol își declară admirația pentru artista care cântă cu Smiley: „Frumusețe talentată!
Nu se știe dacă sunt prietene foarte apropiate cele două vedete, dar cu siguranță s-au apropiat după ce una dintre ele a lansat un duet foarte bine primit de public, cu soțul celeilalte. 

Gina Pistol a făcut sute de kilometri ca să își arate susținerea pentru Theo Rose și cheamă lumea la concert. A avut numai cuvinte de laudă și le-a împărtășit și altora. Așa cum știți, Theo Rose se află în plin turneu național, într-un spectacol aparte, în care cântă alături de sora sa. Cele două au apărut, seara trecută, pe scena Operei Române din Timișoara, unde au cântat cu casa închisă, biletele pentru cele peste 600 de locuri fiind epuizate de mult.

Gina Pistol s-a aflat în public și a ținut să o laude mult pe Theo Rose. „Felicitări! Frumusețe talentată!”, a transmis Gina Pistol. Vedeta de la MasterChef 2024 nu a ratat ocazia să îi facă promovare concertului lui Theo Rose. „Mergeți s-o vedeți pe Theo Rose în spectacolul „Pe vechi”! Emoție pură, muzică atemporală și oameni minunași!”, a mai transmis Gina Pistol.

Gina Pistol face sute de kilometri ca să-și arate susținerea

Gina Pistol a avut, pesemne, ocazia să o cunoască mai bine pe Theo Rose după ce aceasta a lansat recentul duet cu soțul ei, Smiley. Piesa lor se bucură de un mare succes la public, ambii fiind artiști extrem de talentați. 

Pe de altă parte, vizita Ginei la Timișoara nu e chiar întâmplătoare. Ea are ocazia să își viziteze nașii de cununie, doi cunoscuți antreprenori din orașul de pe Bega. În plus, Smiley are și el concert în Timișoara astăzi și, cu siguranță, Gina se va afla de asemenea în public. Și concertul lui Smiley are loc cu casa închisă, biletele de acces fiind epuizate de mult.

Nașii Ginei și ai lui Smiley sunt milionari

Dezvăluirea numelui nașilor de cununie ai Ginei și ai lui Smiley a luat pe toată lumea prin surprindere. Fanii se așteptau la nași din showbiz, însă cei aleși au fost doi timișoreni. Soții Martinaș sunt, deopotrivă, și nașii de botez ai fiicei celor două vedete, Josephine.

Nașii de botez ai Josephinei și nașii de cununie ei Ginei și ai lui Smiley sunt doi timișoreni

Medicul Diana și omul de afaceri Marcel Martinaș sunt prietenii Ginei din Timișoara, iar acum un deceniu au făcut primul milion de euro dintr-una din afacerile lor, care funcționează în sistem MLM (Multi-Level Marketing).

Sursa foto / video: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre