Spre deosebire de alte vedete, Gina Pistol s-a ținut departe de bisturiu și ace. A fost nevoită să își facă blefaroplastie, pentru că avea pleoapele căzute grav, și, pentru că a regretat decizia inițială, și-a îndepărtat colagenul pe care și l-a pus în buze în tinerețe.
Acum însă, Gina Pistol vorbește despre prima ei operație estetică adevărată. S-a îndepărtat piele și grăsime, iar vedeta are din nou talie de vis. A fost nevoie de acest lucru deoarece, după naștere, pântecul în care a stat mica Josephine nu și-a revenit la forma inițială.
Vedeta spune cu ce s-a confruntat după naștere
Gina Pistol a născut prin cezariană, la 40 de ani și a rămas cu un surplus de piele și grăsime. „Era ca un buzunărel foarte dubios care atârna peste cicatrice. Orice aș fi îmbrăcat, inclusiv un chilot cu talie înaltă, un chilot modelator sau o burtieră, din profil tot se vedea ciudat. Am decis să fac această operație la începutul anului, cam în primăvară”, a povestit Gina Pistol.
Cum arată Gina Pistol după operația estetică
Medicul i-a refăcut tăietura operației de cezariană și a îndepărtat și acel surplus de piele și grăsime inestetic. Deși cicatricea operației este încă roșie, Gina spune că se va vindeca în timp. Marea ei bucurie este că a revenit la forma sa bună. „Din profil arată foarte bine”, a mai adăugat vedeta. Ea mai spune că intervenția chirurgicală a fost foarte ușoară și că s-a recuperat rapid, prin urmare o recomandă și altor mămici care se confruntă cu probleme similare.
A cântărit 80 de kilograme în sarcină
Apreciată pentru aparițiile ei pline de stil, Gina Pistol și-a dorit mult să devină mamă, însă având în vedere vârsta pe care o avea, nu a fost o sarcină ușoară. Vedeta a ajuns să cântărească 80 de kilograme pe durata sarcinii cu Josephine, fiica ei și a lui Smiley.
După naștere, imediat ce medicii i-au permis, a început dieta și sportul. În cinci săptămâni ajunsese la 65 de kilograme. Anul acesta, după operația din primăvară, și pentru a se pregăti de revenirea la televizor, a început un program intensiv de sport care i-a remodelat corpul.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook