Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, a anunțat că legea pensiilor speciale va trece în această sesiune parlamentară. Potrivit acesteia, politicienii au ajuns la concluzia că trebuie ajustate pensiile speciale. În concluzie, nicio pensie specială nu va fi mai mare decât ultimul salariu.
„Eu am convingerea că în această sesiune parlamentară ( va fi adoptat proiectul – n.red). Forma finală va fi pe baza acestui feedback instituţional. De când avem noi acest PNRR, în presa din România auzim zilnic că se pierd bani din PNRR.
Nu trebuie tăiate, trebuie impozitate, trebuie găsită acea formulă, agreată, toata lumea politică am ajuns foarte clar cu toţii la concluzia că trebuie ajustate aceste pensii speciale, nimeni nu este de acord ca o pensie să nu fie mai mare decât ultimul salariu în plată.
Ne-am asumat acest angajament de reformă a acestor pensii. De data aceasta se analizează toate opţiunile, formulele, ţinând cont de impactul pe care amendamentele le vor avea, mai avem puţină răbdare nu vrem să ne reproşăm că din grabă ne-am dat cu stângul în dreptul, pensiile speciale trebuie clar ajustate”, a spus Alina Gorghiu.
Ce se întâmplă cu pensiile militarilor
De asemenea, Alina Gorghiu a punctat faptul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. „În toată Europa, militarii au un statut special, dar nu în sens peiorativ, ci graţie profesiei, graţie contribuţiei la sistemul de securitate din România şi restul ţărilor, trebuie făcută analiza separat şi argumente există. Cred că aici vorbim de un consens la nivelul coaliţiei.
Dacă ne uităm la tabelul cu responsabilii, în dreptul pensiilor de serviciu responsabil este Ministerul Muncii. Asta e realitatea, Când ţi-ai asumat răspunderea de ministru al muncii ştiai că ai şi pensiile de serviciu, că ai şi legea salarizării de elaborat, sunt jaloane în PNRR, va trebui să punem cu toţii umărul, să avem o lege bună, croită bine pentru că ne va afecta pe toţi”, a mai punctat preşedintele interimar al Senatului.
Cum se justifică pensia lui Nicolae Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă, fost militar cu grade și funcții, are o pensie în valoare de 18.000 de lei, sumă despre care Alin Gorghiu a arătat că raportat la pensia unui român, aceasta poate fi considerată că e mare, „dar dacă ne gândim că a fost şeful statului major, că a fost în teatrele de operaţii, şi gloanţele treceau la propriu pe lângă urechile domniei sale, este o pensie mică. Nu Ciucă şi-a scris fluturaşul pe pensie, asta este legea, legile succesive pe care Parlamentul le-a votat”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook