Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Bianca Drăgușanu, pe cai mari. Face angajări, are nevoie de o echipă întreagă, dar să vedeți cât plătește

Exclusiv. Bianca Drăgușanu, pe cai mari. Face angajări, are nevoie de o echipă întreagă, dar să vedeți cât plătește
Bianca Drăgușanu este una din vedetele lumii mondene bucureștene care, plecată dintr-un orășel sărac a devenit o persoană publică apreciată și intens urmărită. Toată lumea o știe că își conduce afacerile cu mâna de fier și că e foarte atentă la câți bani încasează.

Blondina nu a făcut niciodată un secret cu privire la intervențiile sale estetice sau la sumele de bani pe care le câștigă, pe contracte de imagine cu diverse companii.  Oricât s-ar specula, Bianca lucrează întotdeauna perfect legal, cu actele înregistrate la fisc. Este un exemplu. Dincolo de aparițiile la posturile de televiziune și de contractele de publicitate, uneori chiar la produse sau servicii controversate, Bianca Drăgușanu deține și propria casă de modă, mai exact un salon unde vinde și coase, pe comandă, haine de lux și nu numai.

Bianca Drăgușanu vrea să angajeze mai mulți croitori la salonul ei

De altfel, salonul ei de croitorie se numește  BD Lux Fashion, cu trimitere directă la inițialele ei, dar și la faptul că oferă modă de lux. În perioada aceasta Bianca Drăgușanu e pe cai mari, are un iubit cu care se înțelege extraordinar și, dacă e să dăm crezare zvonurilor din lumea mondenă, s-ar face și planuri de nuntă. Dincolo de asta, afacerile îi merg strună, și, mai ales, croitoria, astfel că în perioada aceasta diva a pus anunț pe rețelele sociale că angajează croitorese sau croitori.

Viitorii angajați ai Biancăi Drăgușanu trebuie să treacă un test aparte

Sursele Rețete și vedete au dezvăluit care sunt cerințele pe care diva le impune viitorilor ei angajați. Ea are pretenția ca oamenii să aibă experiență și să fie capabil să realizeze produse finite, fie că vorbim de rochii de gală sau ținute casual, după fotografii. Croitorii sau croitoresele ce vor să se angajeze trebuie să poată să producă de la rochii lungi la scurte, până la sacouri și corsete pline de decorațiuni, așa cum li se va prezenta modelul în imagini.

Bianca Drăgușanu își promovează singură creațiile salonului ei de modă

Orice profesionist în domeniu știe că așa ceva nu este deloc ușor deoarece, pentru fiecare model astfel prezentat, trebuie realizate înainte tiparele aferente. Conform personalului delegat de Bianca Drăgușanu pentru a ține legătura cu viitorii candidați, fiecare va avea de trecut o probă de lucru.

E avantajos să lucrezi pentru blondină?

Bianca Drăgușanu garantează că fiecare nou angajat va avea contract, va beneficia de perioada legală de concediu de odihnă și, în plus de toate zilele libere care sunt stabilite ca atare prin lege. Când vine vorba de salariu nu se oferă detalii la telefon, dar se dă garanția că „o să fie OK, veți fi încântat/ă”.

„Ne mutăm în zona Obor, într-o locație nouă, mai mare. Facem haine de damă, rochii de lux, de evenimente, sacouri, pantaloni și vrem să deschidem și o linie casual sport”, mai transmite reprezentanta Biancăi Drăgușanu, conform sursei noastre.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre