Astăzi utilizatori din toată lumea au raportat probleme cu rețelele de socializare Facebook și Instagram. Mesajele trimise în aplicații nu ajung la destinatar sau acestea dispar imediat ce au fost trimise. Site-ul downdetector.ro semnalează în timp real zonele de pe glob unde compania gigant a lui Zuckerberg are probleme. Astfel, nefunctionalitati au fost raportate cu precădere în Europa, dar și în Statele Unite parțial, India și Australia.
Probleme se pare că sunt și cu platforma Instagram, acolo unde mesajele nu pot fi transmise și video-urile și pozele nu pot fi urcate, acestea afișând o eroare de conectare.
Conform relatărilor presei internaționale, problemele au început inițial în Europa și Japonia și au continuat să se extindă, cuprinzând în scurt timp întreaga planetă.
Între timp, utilizatorii și-au mutat nemulțumirile pe Twitter, acolo unde apar în fiecare secundă mesaje precum: “Dragă Facebook, aveți o problemă în aplicația dvs. de messenger, încercați să o remediați, mulțumesc”.
Facebook nu a emis încă o poziție oficială, deși publicații ca The Sun și Business Insider au transmis solicitări către purtătorii de cuvânt ai acestora.
Câți utilizatori au cele două rețele sociale
Facebook este cea mai mare reţea socială din lume, având peste 2 miliarde de utilizatori activi. Pe lângă aceasta, utilizatorii petrec şi foarte mult timp pe reţeaua socială: în medie se petrec 20 de minute la fiecare sesiune, iar utilizatorii intră de circa 8 ori pe zi în reţea. Este estimat că 22% din populația lumii utilizează platforma.
Nici Instagram nu s-a lăsat mai prejos, rețeaua socială adunând peste 1 miliard de utilizatori la nivel global, din care aproximativ 4 milioane în România.
Elon Musk și rachetele spre Marte. Cum au explodat câteva milioane de dolari în 6 minute
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook