Vicepremierul Italiei le-a pus gând rău atacatorilor care „au violat în grup o fetiță de 13 ani în toalete publice”. Vrea să fie castrați chimic.
De asemenea, partidul său cere ca suspecții care au intrat ilegal în țară să fie expulzați.
Matteo Salvini a declarat că fata a fost „violată de o bandă de șapte egipteni” și că „nu poate exista decât un singur leac: castrarea chimică”.
Sunt șapte suspecți
Fata, în vârstă de 13 ani, a fost agresată sexual în parcul Villa Bellini din Catania, Sicilia, pe 30 ianuarie, în jurul orei 19.30, în timp ce se plimba cu prietenul ei, în vârstă de 17 ani. Un grup de tineri i-au forțat pe cei doi să intre într-o baie publică. Unii l-au ținut pe tânăr, iar alți doi ar fi violat-o pe fată. Există șapte bărbați suspecți, dintre care trei minori care ar fi intrat ilegal în Italia între noiembrie 2021 și martie 2023 ca „minori neînsoțiți”, relatează La Repubblica. Suspecții ar fi din Egipt și ar avea vârste cuprinse între 15 și 19 ani.
Premierul italian a promis că „se va face dreptate”
Premierul italian Giorgia Meloni, care se afla în Catania într-o vizită prestabilită, s-a declarat șocată de acest viol. Ea și-a exprimat compasiunea pentru victimă și familia acesteia și a promis că „se va face dreptate”. Salvini a declarat că propunerea de castrare chimică va fi prezentată în curând de partidul său, Lega.
Annalisa Tardino, europarlamentar din aceeași formațiune, a adăugat: „Rămânem fermi în ideea că este nevoie de castrare chimică pentru violatori și pedofili, de închisoare pe viață pentru episoade similare, precum și de o mai mare securitate în orașele noastre”. De asemenea, ea a cerut ca suspecții să fie trimiși imediat înapoi în Egipt.
„A fost un coșmar. Nu era nimeni acolo în acel moment”
Fata a spus că doi dintre acuzați au apucat-o, în timp ce ceilalți l-au apucat pe prietenul ei. „Și ne-au dus în băile vilei. A fost un coșmar, nu era nimeni acolo în acel moment”, a declarat fata pentru La Repubblica. Adolescenta a menționat că au încercat să se elibereze, dar n-au putut să-i învingă pe cei șapte atacatori. Doi dintre ei ar fi violat-o în timp ce ceilalți priveau. Ea a spus: „Și l-au obligat și pe prietenul meu să privească. El țipa, era disperat. I-am spus: „Vă implor, vă implor, nu-mi faceți rău, dați-mi drumul”, a mărturisit fata.
Violență sexuală în grup
Violul a continuat timp de 30 de minute, până când cuplul a putut în cele din urmă să se elibereze și să scape. Aceștia au alertat imediat carabinierii, care au reușit să prindă grupul în 24 de ore. Victima i-a identificat pe cei doi minori presupuși autori ai violului, a declarat ieri poliția. În timp ce fata ar fi putut identifica doar doi dintre agresori de teama de a acuza o persoană nevinovată, prietenul ei i-a identificat pe ceilalți cinci, relatează Corriere.
Potrivit procuraturii din Catania, cei șapte suspecți sunt acuzați de violență sexuală în grup. Doi dintre suspecți (unul dintre ei cel mai în vârstă din grup, de 19 ani), ar fi ajutat la anchetă. Ambii spun că au asistat la atac, dar susțin că nu au violat-o pe fată. Patru adulți au fost arestați, în timp ce cei trei minori sunt reținuți la Centrul de primire preventivă din Catania. Unul dintre minori a încercat să scape, dar a fost prins când s-a întors acasă pentru a lua niște haine, potrivit La Repubblica.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook