La cererea Moscovei, Israelul a acceptat să ajute la eforturile de salvare după cutremurul din Siria.
După cum a relatat publicația Haaretz, citând anumite surse, a avut loc, în aceste zile, o mișcare fără precedent, la cererea Moscovei, prin faptul că Israelul a fost de acord să ofere asistență Siriei. Acest lucru vine ca urmare a cutremurului îngrozitor care a avut loc în ziua de luni, 6 februarie 2023.
Publicația a precizat că decizia de a trimite ajutor umanitar urgent în Siria a fost luată în Israel după ce s-a primit o cerere corespunzătoare din partea Rusiei. Mai exact, ajutorul va fi oferit sub formă de medicamente și produse de primă necesitate pentru victimele cutremurului.
Potrivit publicației, autoritățile israeliene nu intenționează să își trimită specialiștii medicali în Siria, dar iau în considerare deschiderea unui punct de trecere a frontierei în Înălțimile Golan.
Odată ce acest lucru va fi făcut, sirienii afectați vor putea intra în Israel și vor putea căuta ajutor medical. De asemenea, se ia în considerare și opțiunea de a oferi asistență medicală în Turcia, au adăugat oficialii de la Tel Aviv.
Faptul că Israelul a acceptat să ajute este un pas important, având în vedere că cele două țări sunt în război din 1948 și relațiile lor diplomatice sunt la ”pământ”.
Putin a anunțat că trimite echipe de salvare în Turcia, dar și în Siria
Salvatorii ruși vor zbura în Siria și Turcia după ce două cutremure uriașe au ucis peste 4000 de persoane, potrivit unui raport de marți dimineață și au rănit alte cel puțin 15.000, a anunțat Kremlinul, citat de Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit telefonic cu liderul sirian Bashar al-Assad și cu Tayyip Erdogan din Turcia și s-a oferit să trimită echipe rusești de salvare. Putin și-a exprimat condoleanțele pentru miile de oameni uciși de cutremurul cu magnitudinea 7,8, cel mai grav care a lovit Turcia în acest secol și urmat de o replică de 7.6.
Potrivit unui comunicat de la Kremlin, Rusia are avioane Ilyushin-76 de salvare de urgență, pregătite, în așteptare, pentru a zbura către cele două țări. Ministrul Apărării Serghei Şoigu a ordonat forţelor ruse ce staționează în Siria să ajute la efortul de salvare a oamenilor cae ănsă se mai află și aici sub dărâmături.
Primele mesaje de mulțumire către Putin
„Bashar al-Assad a acceptat cu recunoștință această ofertă, iar în următoarele ore salvatorii ministerului rus pentru situații de urgență vor zbura în Siria”, a mai spus Kremlinul.
La rândul lui și „președintele turc i-a mulțumit călduros lui Vladimir Putin pentru o reacție atât de promptă și sinceră și a spus că dă instrucțiuni autorităților competente ale țării să accepte ajutorul salvatorilor ruși”, se arată în același comunicat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook