Simona Ionescu / Redactor Șef

Fata Andreei Esca se apucă de comerț online! Ce surprize pregătește Alexia

Fata Andreei Esca se apucă de comerț online! Ce surprize pregătește Alexia
Alexia Eram este admirată de foarte mulți oameni și a reușit să își creeze o comunitate frumoasă în mediul online. Fata Andreei Esca dă dovadă de implicare în toate proiectele pe care le desfășoară și este mereu dornică să facă mai mult. Pe lângă angajamentul ei față de revista coordonată de mama ei și conținutul creat pe rețelele sociale, tânăra pornește un proiect în domeniul vestimentar.

Alexia Eram va lansa de ziua României o linie de produse pe care le-a promovat intens în ultima vreme, pe rețelele de socializare. Fiica Andreei Esca lansează Killem Studios, o linie colecție de care este foarte mândră.

„Mai sunt trei zile până la lansarea Killem X by Alexia Eram. Abia aștept să vedeți pozele, abia aștept să vedeți colecția. Pe 1 decembrie o să facem un live în care o să vă prezentăm toate produsele și site-ul de unde le puteți achiziționa”, a comunicat Alexia Eram pe rețelele de socializare.

Alexia Eram, o tânără pasionată

Alexia Eram este din ce în ce mai ambițioasă și vrea să cucerească tot ce se poate folosindu-se de notorietatea ei, căci cei care o urmăresc și fac parte din comunitatea ei din online știu că este pasionată de tot ceea ce face. Tânăra și-a încercat norocul și în muzică, pe lângă design vestimentar, precum și în domeniul de beauty. Fata Andreei Esca a lansat anterior o colecție de produse de makeup, în colaborare cu Melkior.

Cu siguranță prețurile produselor sale vor fi pe măsură, căci fata prezentatoarei de la PRO TV știe să se vândă cum trebuie.

Alexia Eram a vorbit recent pe Instastory și cum reușește să își adune forțele pentru a răzbi în această perioadă pandemică, mai ales după ce familia ei a fost lovită destul de dur de noul coronavirus, părinții fiindu-i infectați, iar tatăl său a fost la un moment dat în stare critică la Terapie Intensivă.

Fiica Andreei Esca duce dorul festivalurilor

Fata Andreei Esca spune că arma ei principala este optimismul, iar pentru anul 2021 are deja planuri mari: vrea neapărat să ajungă la festivalurile Untold și Neversea, evident dacă se vor ține.

„Nimic nu se compară cu un festival fizic și aș vrea să ne vedem toți acolo și să ne îmbrățișăm și să ne pupăm. Sper să treacă această perioadă, să fie un an mult mai bun, cu mai puține griji, cu mai puține răutăți”, a mărturisit Alexia Eram pe Instagram.

Victoria și David Beckham se ceartă cu vecinii. Cu ce i-au supărat starurile pe locuitorii de la țară

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre