Jurnaliștii din Craiova au aflat că, înainte să moară, Melis, fata de 14 ani înjunghiată în Grădina Botanică din Craiova, a sunat la 112, cerând ajutorul. Apoi s-au mai primit și alte apeluri care semnalau tragedia din parc. Din această cauză au și ajuns atât de repede polițiștii la fața locului. Așa cum am mai scris, Melis a mai trăit circa o oră de agonie, timp în care medicii au încercat să facă tot posibilul să o salveze.
Mama Melisei e sfâșiată de durere și spune mereu că trăiește un coșmar. Se pregătește de înmormântarea care va avea loc mâine. A lăsat un mesaj pe pagina ei de Facebook, pentru toți colegii, prietenii și craiovenii care vor să-i fie alături când își conduce fiica pe ultimul drum.
„Cu sufletele îndurerate, vă aducem la cunoștință că ne vom aduna la ultimul omagiu adus iubitei și curajoasei noastre Melis. Serviciul religios se va desfășura la Biserica Sfântul Spiridon, sâmbătă 1 Iulie 2023, la ora 11.00, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Sineasca”.
Pe 8 august, Melis ar fi împlinit 15 ani. Era născută în aceeași zi cu prietenului ei Emi, care acum este tot în spital, dar într-o stare mai bună. El va împlini 20 de ani, dar ziua de 8 august îl va marca pe viață. Va fi ziua care-i va aminti mereu de Melis și de tragedia pe care au traversat-o împreună, atunci când puștiul de 17 ani, Mario Alexandru Fojică, fiu de polițist și elev la liceul militar, i-a atacat în Grădina Botanică.
Ce au spus medicii despre starea lui Emi
Emanuel Bădică – Emi a fost deconectat ieri de la aparatul de ventilație, iar acum respiră spontan. Echipa medicală a dat un comunicat de presă:
„Pacientul este în continuare în stare critică, cu prognostic rezervat, cu tratament complex şi susținut de terapie intensivă. În cursul zilei de azi s-a redus sedarea pentru o evaluare neurologică completă, s-a decis apoi deconectarea de la aparatul de ventilație mecanică, în condiții de siguranță.
La momentul actual, pacientul respira spontan, cu necesar suplimentar de oxigen, este permanent supravegheat și monitorizat, evoluția lui fiind imprevizibilă, aflându-se în continuare în zona de risc. Pacientul rămâne în continuare în stare critică, în zona de risc şi cu prognostic rezervat!”.
Surse medicale spun că băiatul ar fi reușit să spună câteva cuvinte. Emi nu știe că prietena lui, Melis, a murit.
Conform unor surse medicale, citate de presa locală, Emi a avut puterea să spună câteva cuvinte. „A răspuns când a fost întrebat cum se numește. Își amintește ce s-a întâmplat. A spus… Eram pe bancă, ne uitam pe telefon. M-a înjunghiat în spate, nu știu de ce, habar n-am cine e… cam acestea au fost cuvintele lui. A vorbit greu, dar a vorbit, din fericire”.
Emi este student la Informatică
Tânărul nu poate fi deocamdată audiat de polițiști pentru că starea lui este în continuare extrem de gravă. A pierdut peste 4 kilograme de sânge și multe organe i-au fost grav afectate. Sângele donat de craioveni, începând de ieri dimineață, i-a fost extrem de necesar.
Emanuel Bădică este pasionat de chitară, a absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova, iar acum era student la Facultatea de Informatică. Tânărul era prieten cu Melis de aproape două luni.
Elevul de 17 ani, Mario Alexandru Fojică, care l-a înjunghiat, a susținut în fața anchetatorilor că Emi ar fi fost cel care a început scandalul și, mai mult, i-ar fi dat o palmă și un pumn în abdomen.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook