În urmă cu doar câteva zile, Camelia Potec a devenit pentru a doua mamă, ea aducând pe lume tot o fetiță. Camelia și soțul său încă nu s-au gândit ce nume va purta micuța, dar un lucru e sigur: va avea și nume de sfânt.
„Ne așteptăm să fie geloasă Caelia”
„Considerăm că este o binecuvântare! Este extraordinar de bine și ca perioadă, pentru că la o lună și jumătate, înainte de Campionatele Europene de Înot, eu zic că am suficient timp să revin și la muncă. Nu ne-am gândit încă la numele fetiței. E clar că o să aibă două nume, unul fiind nume de sfânt!
Eu îmi doresc să fim bine amândouă și sănătoase, la fel și Caelia, să nu răcească în această perioadă, și sper ca eu să mă refac cât mai repede după naștere. Ne așteptăm să fie geloasă Caelia, dar vorbim cu ea și îi explicăm, începem să ne obișnuim cu gândul că o să avem un nou membru în familie”, a povestit Camelia Potec.
„Oare se vede că am emoții?”
Cu puțin timp înainte de a aduce pe lume bebelușul, Camelia Potec a postat o fotografie pe contul de socializare. Dar și un mesaj în care a recunoscut că are mare emoții, dar că mai este puțin și își va strânge copilul în brațe. „Astăzi este o zi grea pentru mine și familia mea, dar sper să fie exact așa cum îmi doresc, o zi extraordinară.
âCu ajutorul bunului Dumnezeu, a specialiștilor din @reteaua.reginamaria și în condițiile minunate pe care deja le cunosc, astăzi voi avea parte de marea întâlnire cu surioara Caeliei. Să fie într-un ceas bun, sănătoasă și puternică! Doamne-ajută! P.S. Oare se „vede” că am emoții?”, au cuvintele Cameliei Potec.
Camelia Potec a câștigat 21 de medalii pe plan internațional
Maestru emerit al sportului, Camelia Potec s-a retras din activitatea competițională în anul 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra. Pe 31 octombrie a fost aleasă președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și a devenit cel mai tânăr președinte de federație din România. Trei ani mai târziu, a devenit și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Camelia a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atena în anul 2004, la proba de 200 de metri liber. În toată cariera, a strâns 21 de medalii, dintre care trei la Mondiale, 17 la Europene și una la Jocurile Olimpice.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook