Îmbrăcată la modă, Isabela, fetița Oanei Roman, și-a cunoscut astăzi colegii de la noua școală. A existat însă și un motiv de tristețe.
După o vacanță de vis la Cannes, Isabela și Oana Roman s-au pregătit temeinic pentru noul an școlar. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat, pentru că fetița a pășit într-o nouă instituție de învățământ și îi va fi puțin mai greu până se va adapta cu noii profesori și își va cunoaște noii colegi.
Isabela a mai avut și un alt motiv de tristețe. La deschiderea anului școlar, a fost doar alături de Oana Roman, pentru că Marius Elisei, după cum a mărturisit vedeta, nu a vrut să le însoțească.
„Azi am fost doar noi două…”
Poza tradițională din prima zi de școală a noului an școlar. Azi începe un nou drum, într-o nouă școală. Doamne ajută! E ușor nostalgică pentru că trebuie să se obișnuiască cu într-un nou mediu și noi colegi. Va fi bine. Azi am susținut-o și i-am fost alături, am încurajat-o și am fost doar eu cu ea, dar știu că îi dau putere, chiar dacă, poate, ar fi avut nevoie și de prezența tatălui. (…) Un nou început pentru Isa, un sistem de învățământ diferit, în sensul bun.
Mai puțini copii în clasă și multe activități și laboratoare @scoalaquantum”, a postat Oana Roman pe rețelele de socializare, alături de câteva fotografii cu Isabela. Vedeta nu a explicat motivul pentru care Marius Elisei nu a venit cu fetița în cea mai importantă zi din an, dar e posibil ca apele să se fi tulburat din nou între brunetă și tatăl copilului.
Oana și-a început cariera de profesor
Nici Oana Roman nu va sta anul acesta, pentru că va preda bunele maniere la aceeași școală unde învață Isabela. „Am mutat-o la o școală privată, care se află aici, foarte aproape în Pipera și îmi este și mie mai aproape de casă. Cu această ocazie am hotărât cu directoarea care are această școală că ar fi interesant să aduc și eu un aport.
Și acest aport al meu va fi că voi ține niște cursuri de bune maniere, protocol și etichetă copiilor de acolo, în cadrul unei activități extra curriculare. Le voi explica ce înseamnă politețea, cum trebuie să te comporți în societate, despre cum pui o masă, cum te comporți când te duci în vizită.”, a declarat Oana Roman în emisiunea „Star Magazin”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook